Povestea Sarei Maria

Vreau sa va spun povestea fetitei noastre SARA MARIA.

Sotia mai pierduse doua sarcini la 4 si 5 luni cu 15 ani in urma intr-o alta relatie.Imi spunea ca ea are probleme si nu poate duce sarcinile pana la capat dar am gasit un doctor la Timisoara un om extraordinar care ia dat incredere si ia spus ca nu vede de ce nu poate avea copii si poate sa incerce chiar daca ajunsese la varsta de 40 de ani.La inceputul lui 2014 am aflat minunata veste ca a ramas insarcinata.

descărcare (2)

Problemele au inceput chiar din primele saptamani cu mici sangerari.La 10 saptamani doctorul a spus ca pliul nucal este cam mare la copil si trebuie sa facem dublu test banuia ca are sindrom Down si nea trimis la un specialist.La 12 saptamni am mers la acesta la control care a spus ca o sa avem o fetita,pliul nucal este cam mare dar asta nu inseamna ca ar avea ceva si dupa un set de analize combinand rezultatele de sange cu cele ecografice a spus ca este in regula pentru moment riscul pentru trisomia 21 era de 1 la 2400 ,trisomia 18 de 1 la 7840 si trisomia 13 de 1 la 6500 si ne asteapta la 20 de saptamani penru alte teste.Perioada asta de doua saptamani a fost foarte stresanta atat pentru mine cat si pentru sotie cu ganduri si plansete ne vedeam visele spulberate,chiar am spus ca si daca ar avea sindromul Down am vrea sa o tinem ca e a noastra si asa vrea Dumnezeu,am refuzat sa mai facem alte teste la 18-20 saptamani pentruca daca ar fii iesit pozitive presupunea sa faca avort terapeutic cu care nu prea am fii fost de acord,sarcina ar fii fost destul de avansata ar fii fost ca o crima si neam pus speranta in Dumnezeu ca totul o sa fie bine si fetita noastra este sanatoasa.la 16 saptamani ia facut o interventie numita serclaj pentru a mentine sarcina.

Au urmat saptamani grele sotia avea probleme cu stomacul nu putea manca ce vroia in loc sa se ingrase ea ramanea la aceasi greutate am fost si la gastroenterolog dar fara nici un rezultat.

descărcare (3)

Sotia sa gandit si la un nume SARA MARIA care mia placut foarte mult.In timp ce sarcina avansa ecografic fetita ramanea in urma cu greutatea nu crestea cum trebuie si doctorul presupunea ca e din cauza sotiei ca nu mananca cum trebuie,ia schimbat vitaminele si ia spus sa manance mai mult.La 30 de saptamni a avut o sangerare mai puternica am plecat seara la Timisoara am ajuns la 23.30 doctorul ne astepta la spital,ata de la serclaj scapase in jos colul era de 12 mm iar fetita mai crescuse dar tot era in urma cu aproape o luna avea 1400 g si a internat-o de urgenta la spital.doctorul a spus ca pana naste nu mai pleaca din Timisoara si poate sa nasca oricand.A stat internata o saptamana dupa noua lege nu o putea tine mai mult si am gasit o chirie,nu mai puteam pleca acasa.Am mers la control la doctor fetita nu prea mai crescuse 100 g in doua saptamani iar doctorul a spus ca in asemenea conditii o mai tine maxim o saptamna si ii face cezariana ,era riscul ca fetita sa nu se hraneasca si sa moara in burta.

descărcare

Seara a sunat doctorul care a zis ca ar vrea sa mergem sa ne vada si alt doctor pentru a avea inca o parere daca sa scoata fetita sau nu,era acelas la care am fost pentru trisomii care dupa ce a consultat-o ne-a intrebat de ce nu am mai fost la 20 de saptamani la control si a spus ca fetita are doar 1320g,lipsa corp calos si ochii departati insemna ca este grav bolnava si ca asta nu e un motiv sa-i faca cezariana mai repede.Am vb cu doctorul nostru care a zis ca este foarte grav daca este asa si el totusi iar face operatia ca spera sa nu aiba nimic si in felul asta sa o salveze.Sotia era distrusa plangea incontinu.Seara a sunat iar doctorul era nehotarat ce sa faca a zis sa-l mai lasam o zi doua sa ia o decizie.Drama se accentua ne era frica sa nu moara in burta lucru carear fii fost devastator si ce e drept daca ii facea cezariana ar fii fost o usurare am fii vazut adevarul ce e cu fetita noastra.Eram disperati asteptarea asta ne macina.

A doua zii seara a sunat doctorul si a zis ca daca suntem hotarati ii face cezariana joi sau vineri eu am spus joi pentru ca vineri era Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul.

Joi dimineata pe 28 august 2014 am mers la spital,pe sotie au luat-o sa o pregateasca pentru operatie,inainte de operatie doctorul ia mai facut un control si a observat faptul ca ramasese fara lichid amniotic lucru care presupunea oricum operatia de urgenta.Ma chemat intr-o camera si cu lacrimi in ochi doctorul mia spus sa nu credem ca a luat decizia sa o opereze ca sa omoare copilul ci el are speranta ca este sanatoasa si nu creste din alte motive si in felul acesta ii da o sansa sa traiasca.Dupa doua trei ore groaznice de asteptare a venit doctorul mia strans mana a spus sa ma linistesc ca operatia a decurs bine la prima vedere fetita este bine seamana leit cu mine, are corp calos si el crede ca nu are nimic,au dus-o la terapie intensiva si au pus-o in incubator dar era normal pentruca era prematura.Am plans de bucurie ,am vb si cu sotia la telefon plangea si ea,o vasuse pe micuta eram foarte fericiti amandoi,am mers sa o vad si eu,intradevar semana cu mine si nu mi se parea sa aiba vreo malformatie .

images

A doua zii de dimineata a venit doctorita neonatolog care ne dat vestea groaznica ca totusi fetita este grav bolnava are corp calos dar are alte parti din creier lipsa,nu are nici o sansa sa supravietuiasca,are ceva dar nu stie ce si o sa-i faca testele genetice.Atunci pentru a nu stiu cataoara ni se spulberau visele si nu imi venea sa cred ca totusi e bolnava.Fetita manca,simetric era normala,nu facuse nici o complicatie dupa cateva zile a deschis si ochisorii parca ne dadea sperante ca o sa fie bine doarca nu deschisese pumnii si dupa spusele doctorilor era semn ca are o suferinta.

Dupa 4 zile de dormit in masina,nu mai aveam bani de chirie sau de pensiune am plecat acasa iar sotia a ramas in spital dar inainte sa plec am depus actele pentru certificatul de nastere.

Duminica mam intors la Timisoara am vb cu un preot sa vina sa o botezam,a fost un botez mai scurt facut la terapie intensiva dar totusi aveam credinta ca am facut un lucru bun.

Luni dimineata nea chemat doctorita neonatolog venisera testele genetice rezultatul era devastator Trisomia 18 (sindrom Eduards) era scris negru pe alb,avea malformatii la inima,cap,stomac, organe genitale incompatibile cu viata nu mai aveam ce face,doctorita ia spus sotiei ca poate pleca acasa nu mai are ce face in spital poate sa opreasca alaptarea pentruca fetita nu o sa reziste mai mult de cateva zile.

In prima faza am hotarat sa ramana totusi in spital dar apoi vazand starea sotiei am convins-o sa vina cu mine acasa nu mai rezista singura in spital si oricum avea dreptul sa o vada 5 minute pe zii.

Iam spus doctoritei ca plecam acasa a spus ca facem foarte bine si crede ca pe seara sau cel tarziu a doua zii o sa ne sune ca micuta nu mai rezista mult,am rugat-o sa ne lase sa o mai vedem odata ,cand sa intram era o asistenta langa incubator micuta avea hemoragie o stergea la gurita de sange,a ridicat capacul nea lasat sa o atingem a deschis si ochisorii parca sa ne mai vada odata se vedea pe ea ca sufera si are dureri.Inainte sa plecam am fost de i-am scos certificatul de nastere,sotia statea cu el in mana si plangea.In drum spre casa vorbeam parca cu Dumnezeu incercam sa-l inteleg ca a ramas gravida,a dus sarcina pana aici in conditiile in care doar 5% din copii cu asemenea malformatii ajung sa se nasca dar nu putea sa inteleg de ce ne mai chinuie pe noi si mai ales pe fetita noastra,il rugam sa faca sa se termine odata chinul nostru.

A doua zii am mers la lucru si pe la 9 a sunat doctorita ,fetita murise cu o zii inainte chiar dupa ce am plecat noi,a spus sa merg a doua zii la Timisoara sa semnez actele si sa nu-i spun inca sotiei sa o mai las pana seara.Am sunat-o pe sotie dar vazand ca parca era un pic mai linistita ca este acasa am decis totusi sa o las pana seara.Pe la trei nu am mai rezistat si am plecat acasa,nu stiam cum o sa-i spun, statea in pat se vedea ca a plans toata ziua,m-am apropiat de ea am sarutat-o pe frunte si am izbucnit in plans a inceput si ea sa planga intelesese ca micuta nostra sa dus ma intrebat doar A MURIT? si CAND? Fetita a murit la 14.30 pe 8 septembrie de Nasterea Maicii Domnului parca i sa facut mila de ia si a luat-o in ceruri,a trait 11 zile care pentru noi au fost si cele mai frumoase zile din viata noastra dar si cele mai groaznice.A doua zii la 8 am fos la spital sa facem actele sa o luam de la morga.Am zis ca o inmormantam la Timisoara dar cand am vorbit cu cel care se ocupa de lucrurile astea a spus ca o sa o inmormanteze cand are timp probabil la sfarsitul saptamani nu ne spune nici ziua si nici ora doar o sa ne spuna numarul parcelei din cimitir.Atunci am decis sa o luam acasa dar cand am sunat la cateva cimitire nu aveau loc era si in jur de 2500 lei doar locul doar la un cimitir a spus ca gaseste pe undeva un loc fiind copil si nu ocupa asa mult loc si costa 1250 .

images (1)

Eram disperati trebuia sa o luam de la morga dar nu aveam unde sa o ducem atuci am sunat la bunici la Tebea care au vb cu preotul si au spus sa o ducem acolo ca pregatesc ei tot,iau cumparat si un sicriu de copii alb ,noi urma doar sa o ducem.Am facut rost de o cutie mica de lemn in care sa o punem,iam rugat pe cei de la morga sa o inbrace intr-o rochita si sa o inveleasca intr-o paturica in ideia sa o pot scoate din cutiuta si sa o pot muta in sicriu.

Diminiata la 8 am fost la morga am pus fetita in porbagaj si am plecat,ne luam in sfarsit fetita cu noi dar nu sa o ducem acasa ci la cimitir,era groaznic.Pe drum parca ascultam sa vad nu se aude nici un planset de copil,speram sa se trezeasca fetita din somnul cel lung.

Am ajuns la Tebea totul era pregatit ,sicriul alb ne astepta in fata bisericii,am deschis cutiuta si am vrut sa o mut dar cei de la morga nu iau acoperit cu patura si capul atunci am vazut niste cusaturi mari de la autopsie pe capusorul ei si nu am mai avut puterea sa o mut ,am pus cutiuta cu totul in sicriu.deabia atunci am realizat ca micuta noastra sa dus si nu mai am ce sa fac.A inceput slujba si de fiecare data cand preotul rostea numele de SARA MARIA parca imi infigea un tarus in inima,in clipele alea ii ceream un semn la Dumnezeu ca fetita noastra este bine acolo unde sa dus si pentru prima data in 32 de ani nu ma mai puteam tine pe picioare si parca mi se urcase tot sangele in cap,nu stiu daca ala a fost semnul cerut sau doar emotiile si agitatia din ultimele zile.In cele din urma sa terminat slujba ,preotul a tinut un discurs frumos despre copii care parasesc aceasta lume,dupa care am dus-o pe micuta pe ultimul ei drum.

descărcare (1)

Parca eram mai linistiti se terminase tot dar zilele ce au urmat au fost foarte glele cu multe intrebari De ce ni sa intamplat noua? si multe altele.O perioada de timp nu am vb cu nici un prieten deabia dupa vreo doua saptamni am inceput sa mai raspundem la telefon si mesaje.Totul sa schimbat pentru noi ,viata nu mai este la fel,nu mai vad lumea cu aceiasi ochi mi se pare ca traim intr-o lume naiva si inconstienta care nu realizeaza ca totul se poate schimba intr-o clipa,ma tot gandesc cum de permite Dumnezeu sa se intample asemenea lucruri de ce chinuie copilasii poate pentru pacatele noastre sau ale neamului,aud lumea spunand ca Dumnezeu este bun si stie El de ce se se intampla toate astea dar eu nu mai pot sa cred ca este BUN ,cred ca este DREPT il vad ca pe un JUDECATOR care te pune sa-ti platesti pacatele tale sau ale neamului si nu te iarta niciodata fara sa platesti cumva ca ai gresit,toate pacatele se platesc pe lumea asta si nu exista minuni,imi este frica de EL si de puterea Lui si as vrea sa-i inteleg deciziile dar imi este foarte greu.Sotia a facut in tinerete trei avorturi,poate este de acuzat pentru inconstienta ei din tinerete dar a pierdut doua sarcini si un copilas Oare nu este prea mult? ajungem la vorbele Ochi pentru ochi,dinte pentru dinte.Vad pe facebook prieteni care au copii si sciu ca se simt Binecuvantati sau pe altii ii aud ca spun “NE-A BINECUVANTAT DUMNEZEU cu acest copilas” oare noi care am pierdut un suflet de copil atat de mic si de nevinovat Cum ar trebui sa ne simtim? Nebinecuvantati? Blestemati? Durerea este mare,nu am avut ocazia sa ne luam fetita in brate sa o tinem la piept,am luat-o in maini doar intr-o cutiuta de lemn,am luat-o de la spital si am pus-o in porbagaj ca pe o cutie de pantofi am avut ocazia doar sa o atingem si sa-i vedem ochisorii.Ma doare ca lumea nu realizeaza ca chiar daca a fost un copil asa mic a fost o pierdere enorma,toti zic Lasa ca poate a fost mai bine asa,Decat sa chinuie sau Lasa ca mai incercati si faceti altul.

Acum am un certificat de nastere.unul de deces si un loc in cimitir ,in loc sa cumpar pampers cumpar lumanari,in loc sa fac camera copilului trebuie sa-i fac cruce si mormantul,am doar speranta ca am reusit poate sa salvez un suflet reusind sa-i facem si botezul dar pretul platit si suferinta pentru a salva acel suflet este foarte mare.Ne-am pus speranta in Dumnezeu ca o sa fie bine si nu a fost ,dar poate cum zice lumea STIE EL DE CE SE INTAMPLA TOATE ASTEA.Acum ii cer in fiecare zii fetitei mele sa ne ierte ,poate din cauza pacatelor noastre a suferit 11 zile pe lumea asta si a ajuns unde este platind cu viata ei pentru greselile noastre,chiar daca poate ii este mai bine si se bucura de dragostea Tatalui Ceresc si nu de dragostea noastra,ma rog la DUMNEZEU sa ne ierte pentru tot ce am gresit si sa aiba grija de sufletul fetitei noastre.

Acum o saptamana am fost cu sotia la controlul de 6 saptamani de la nastere si doctorul a spus ca trebuie sa mai incercam neaparat incaodata sa-i mai dam o sansa sa ne ajute sa avem un copil dar neaparat sa facem amniocenteza care o sa ne spuna in proportie de 98% ca o sa avem un copil sanatos dar ne este fica ,daca rezultatul o sa fie negativ si o sa fim nevoiti sa faca avort terapeutic,Sa ne punem speranta in Dumnezeu ca o sa fie bine? nu stiu ce o sa facem doar cu timpul o sa vedem ce o sa fie.

images (2)

Indiferent cum a pierdut fiecare dintre voi un copil nascut sau nenascut sau ati fost nevoite sa faceti avort din diferite motive ,stiu ca este foarte greu si doar va pot dorii sa va dea Dumnezeu putere sa treceti mai departe.

As vrea foarte mult sa faceti o pagina cu povestea noastra.Va multumesc frumos.

Post Edit:

Am primit și fotografii cu scumpa bebelușă Sara Maria. Mulțumesc mult părinților ei că ne-au dăruit bucuria de a o vedea și de a ști cum arată un prunc la 30 de săptămâni. Domnul să vă mângâie, dragilor!

DSC_1980

DSC_1984

DSC_1982

DSC_1979

 

DSC_1974

DSC_1973

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s