Povestea lui Nectarie

Draga matuska Eufemia, iti multumesc tare, tare mult pentru ceea ce ai facut, pentru ca ai scris aceste randuri minunate despre Nectarie, si mai ales pentru ca ai reusit sa contribui la linistirea sufletului meu. Si eu am trecut prin aceasta voie a Domnului si si eu am nascut si pierdut un Nectarie sau poate o Marie. Era in 2010 prin vara.  Dupa ce am vazut ca imi intarzie ciclu, am mers cu speranta la doctorita, chiar mi-a zis ca e posibil sa fie o sarcina. Apoi peste o saptamana mi-a zis ca ceva nu este in ordine si ca sa fac chiuretaj, era intr-o vineri. Va spun ca de vineri pana duminica am trecut printr-o mare tristete, in ciuda Sfintei Liturghii si a sprijinului adus de sotul meu si de prietenii nostri. Am hotarat insa ferm ca nu ne vom da batuti, cum ati zis, ca nu ni se poate intampla noua si mai ales iarasi (am mai pierdut o sarcina si inainte de nasterea fiului nostru, unicul copilas pana acum, doar ca atunci un ovul infertil se fecundase si cel putin eram linistita ca nu fusese viata). Si asa am inceput sa ne rugam Bunului Dumnezeu si mai ales Sfantului Nectarie, caruia i-am promis ca ii vom inchina pruncul de va fi baiat, iar de va fi fata o vom numi Maria, in cinstea Preacuratei. Si minunea nu a intarziat sa apara. Luni sau marti nu mai stiu, in dimineata imediat urmatoare, am fost iarasi la control si doctorita a vazut ca ii batea inimioara copilasului. Coplesiti de minune, ne-am rugat in continuare, dar planul Domnului a fost altfel, dupa circa o luna in care pruncul s-a dezvoltat normal, am aflat ca inimioara nu ii mai batea. Doctorita ne-a trimis la control si la spitalul unde eram programati pt chiuretaj. M-am agatat de orice farama de speranta, dar cu cele mai bune tehnici (nu eram in Ro, ci in Germania) ni s-a aratat clar ca nu mai e urma de viata in prunc. Si am fost intrebati de ramanem atunci sa ne faca chiuretajul sau ne intoarcem a doua zi, i-am zis ca amanam. Si mai abitir ne-am pus pe rugaciune, si la fel si multime de prieteni de-ai nostri, ca daca tot e sa nu mai fie, baremi sa iasa singur, sa il nasc. Si pentru rugaciunile prietenilor si ale unuia in special, m-au cuprins niste dureri, destul de usoare si l-am nascut acasa.

Era numai de 12 saptamani, micut cat un soricel, dar avand toate organele formate.

Sursa fotografiilor: Lost Innocents. În fotografii este Andrew, în vîrstă de 12-13 săptămîni.

Si aici as vrea sa atrag atentia tuturor acelor femei care raman insarcinate si vor sa avorteze copilasul, ca el exista cu adevarat, e intreg si perfect dezvoltat, asa ca nu va amagiti ca omorandu-l, avortandu-l, nu faceti crima. Copilasul e acolo intreg si are aceleasi drepturi ca si copilasii deja nascuti, deci inainte de a decide sa ii luati viata ganditi-va daca deja sunteti mame daca ati putea sa va omorati copilasul deja de cativa anisori, ori daca asta nu puteti face, cum oare puteti sa va omorati pruncul din burtica? Eu pot da marturie ca el este acolo deplin format, l-am vazut cu ochii mei. Acum revin la povestea mea. Dupa ce l-am nascut acasa, am mers si la spital si doctorii au zis ca da, copilasul l-am nascut singura, dar ca tot e nevoie sa ma curete. Si era un spital cu factura religioasa, de protestanti si doctorul m-a intrebat ce vreau sa fac cu copilasul. Spre deosebire de cei din Ro, ei ii pun in niste urne micute si ii ingroapa, facandu-le chiar o slujba undeva in cimitirul orasului. Dupa legislatia tarii respective copilul nu exista legal, deci puteam sa il iau acasa fara nici o opreliste. Asta a fost bine, ca nu am vrut sa il las cu cei de alta religie, l-am luat acasa, dar nu am avut taria sa il cinstesc cum se cuvine, cum ati facut dumneavoastra, matuska. Bineinteles ca mai intai am sunat preotul ortodox. Durerea mea s-a sporit insa, deoarece Parintelui i-a fost frica sa ma sprijine in dorinta mea de a il duce pe Nectarie si sa il ingrop in cimitirul micutei comunitati ortodoxe de romani. Mi-a zis ca nu stie care e legea, ca poate trebuie tot felul de hartii, desi i-am zis ca din cate am inteles eu copilul neexistand legal nu e nevoie de nimic. Cel mai dur a fost ca mi-a zis ca oricum din punctul de vedere al bisericii nu se poate face nimic pentru acesti copii, nici baremi o slujba, ca biserica nu a reglementat nimic in acest sens.

Va dati seama cata durere, dupa ce pierzi un copil sa afli ca pentru el parca nu ar exista nici un loc nicaieri si asta deoarece nu a fost botezat. Pai cum sa fie botezat cand el s-a nascut mort? Lasata singura in durerea mea, tocmai de catre cel care credeam ca imi va aduce alinarea sufleteasca, am apelat la o doamna deosebita, romanca, careia ii murise mama de curand. Aceasta dand dovada de o mare caldura sufleteasca, nu a ezitat nici un pic si i-a spus ca putem pune copilasul in mormantul mamei sale, romanca ortodoxa. Si asa duminica dupa Sf Liturghie l-am dus si l-am pus in mormant, zicandu-i doar noi doi si doamna respectiva un Tatal Nostru.

Si sufletul meu nu a reusit sa se vindece, decat acum cand a citit aceste randuri despre Nectarie. Nu eram suparata pe Dumnezeu ci pe biserica. Nu puteam pricepe cum intr-o situatie atat de grea pt o mama, pt parinti, biserica noastra ortodoxa nu acorda nici un sprijin, nu are nici un leac, doar o rugaciune care ii se face mamei, in care ti se spune sa iti ceri iertare pt ca ai fi putut fi ucigasa de prunc. De aceea, inca o data va multumesc ca ati cercetat si aflat ca nu este asa, si mai ales ca popularizati acest aspect, deoarece nici preotii cu care am vorbit mai tarziu nu au reusit sa imi aduca alin. De curand mi-a zis un Parinte ca totusi daca scrii cu tot neamul lor cel adormit, se pomeneste si pruncutul nenascut.

Acum cand nadajduiesc ca sufletul meu si-a gasit impacarea, speram ca Domnul sa isi arate mila catre noi si sa ne daruiasca un nou pruncut. Domanul sa va ocroteasca si sa va binecuvinteze draga Matuska si Slava lui pentru toate. Noi toti mai devreme sau mai tarziu ajungem din pantecele mamei noastre, prin lumea aceasta sau nu, in lumea mult dorita, in viata de dincolo, in Imparatia lui Dumnezeu. Sa avem alinarea ca daca Domnul i-a luat pe micutii nostri Nectarie mai devreme la El, este pentru ca a considerat ca e mai bine pentru ei. Acum ca stiu din visul ce l-ati avut ca ei sunt asa cum credeam si speram, la Domnul, cu Domnul si mai ales ca ne putem ruga chiar si prin Biserica pentru ei, sunt mult mai linistita. Oricum nu aveam cum sa concep ca Bunul Dumnezeu care i-a creat, le-a dat un sufletel, poate sa ii duca la rau, pe acesti prunci nevinovati. Slava Bunului Dumnezeu!

cu dragoste in Domnul, sora Ana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s