Povestea Larisei-Maria

Dragele mele,

Am amanat scrierea acestei povesti sperand ca o voi incepe cu o veste buna. Sa spun: da, am trecut printr-atatea, am suferit, mi-a fost frica… inca imi este, dar sper, sper ca acum va fi bine…

Din pacate, se pare ca nici  a patra luna de incercari nu da roade… un Beta HCG mai mic de 0,1 mi-a daramat sperantele ieri… poate era prea devreme? Nu stiu, dar nici nu mai pot fi optimista…

Cel mai mult imi este frica de ceea ce nu stiu. In sinea mea, nu sunt convinsa ca mi s-a descoperit cauza primelor mele doua pierderi de sarcina… Si nici a dereglarilor care au urmat ultimului avort din luna mai 2011… Organismul meu, perfect pana atunci, a luat-o razna…

Prima data  a fost in toamna lui 2010… a fost ceva de genul: ce o fi, o fi! Testul pozitiv m-a inlemnit de teama…” ce fac? voi fi in stare? … ce usor am ramas… I take it for granted…”. Iau o decizie in legatura cu medicul la care ma duc bazata pe motive total aiurea. Dansa este unul dintre cei mai cautati ginecologi ca de!… asa ii e faima. E si o cunostinta de familie…. Doamna dr a fost foarte amabila… vorbea mult… era optimista. Cumva afectuos. Intotdeauna mi-a fost urat de oamenii care se poarta altfel decat simt. Prefer o vorba taioasa si sincera unei amabilitati false. In fine, cu  o rezerva in sufelt, am ignorat si asta, ca si materialismul si comportamentul interesat al asistentei.

Prietena mea si  alti cativa ma avertizasera: “Doamna dr. s-a blazat… eu nu as avea incredere in dansa…”. Am ignorat.  Imi era rusine atunci sa renunt si am continuat sa pierd cate 3-4 ore in sala de asteptare a dansei. Deh! Respectul fata de pacient nu sta in programari.  

🙂 intelepciunea populara spune: cu rusinea mori in drum… ce adevarat!

Asa ca am luat analizele sumare prescrise de doamna. Sange, Torch…de astea…de baza. Nici macar un Papa-Nicolau…,nici macar un hormon… dar cu toate astea a trebuit sa torn progesteron in mine cu ghiotura. Asa, preventiv, ca doar aveam 34 de ani…

Rezultatele sunt bune, foarte bune. Aveam aripi. Ce frumos era: visul meu de o viata prindea contur. Deveneam ceea ce imi dorisem o viata cu ardoare: femeie puternica si mama… La serviciu am continuat viata exagerat de stresanta pe care o duceam de 10 ani incoace.

Cand m-a chemat pentru prima ecografie, numarasem deja minutele, zilele… Inca nu ma uitam pe forumuri, inca nu ascultasem sfaturile altor fete. Nici macar nu stiam ca aspirina si ceaiurile nu sunt benefice embrionului!!! J Traiam un vis frumos in care nimic rau nu se putea intampla.

La ecografie m-am dus singura. Am interzis sotului sau mamei sa ma insoteasca la cabinet: ce mare lucru? Sunt puternica, nu am nevoie de  sprijin, ma descurc!!! Am asteptat cuminte randul si ce a urmat a fost inceputul cosmarului. Expresia „ucenicului” d-nei dr . care „acumula experienta” se schimba. Doamna dr, „didactic”, il incurajeaza sa isi spuna parerea. Doar baiatul trebuie sa invete sa se descurce in orice situatie, nu? „Din pacate, am o veste foarte proasta… 

Am condus inapoi acasa plangand in hohote. Nu vreau sa insist aici… un singur cuvant: cumplit… pentru mine si, mai ales, pentru cei care ma iubesc… Ca in viata mea, asta mi-a fost grija: sa ii fac pe ei fericiti… ca eu de dus, pot duce.

Doamna dr. imi laudase curajul: „vai, dar e minunata fata asta! Altele plang, tipa… cand afla vestea….dragutza, maine la 8 dimineata vii la spital… cu papucei si halatel…ca sa nu asteptam vreo hemoragie si sa ajungi in urgenta…” (adica in urgenta ea nu s-ar fi deplasat…). Asistenta imi spune, „discret”: Doamna dr. Ia 600 lei pentru chiuretaj. Oricum, ma scosesem: nu mi-au luat bani pentru ecografie. Ar fi fost prea crud, ca stiu si ele cat de rau ma pot simti…

A doua zi, dupa o noapte de plans, am ajuns la spital. Asistenta, usor iritata, a spus sa ii dau ei banii, inclusiv pentru anestezist. I-am scos din buzunarului halatului, usurata. Pe urma lucrurile s-au precipitat. Dupa interventie mi-a fost foarte rau, bine macar ca asistentele tinere au fost extraordinar de dragute si amabile. Nu imi venea sa cred. Mama a trebuit sa insiste mult ca ele sa primeasca 20-30 lei…

Am ajuns acasa si am simtit nevoia sa fiu alaturi de prietene. Au venit la mine… multe… capatam curaj din ce in ce… „majoritatea au pierdut prima sarcina…poate e mai bine asa…”. uite, alta prietena imi dezvaluie acum cosmarul prin care trecuse ani de zile, timp in care medicii locali nu i-au descoperit cauza infertilitatii. Pana cand s-a dus la Buuresti, cand in sfarsit cineva i-a descoperit sinechia cervicala si polipul… Atunci nu am retinut mare lucru… Si nu am retinut nici sfaturile unei alte prietene: fato, iti spun eu ce analize sa faci, nu sta… Eu eram insa „fixata” pe ideea ca prima sarcina se pierde de cele mai multe ori si ca nimic nu e in neregula sau ingrijorator. Prietena imi spunea de analize cromozomiale, de sindromul antifosfolipic…de trombofilie…  Eu uitasem ca am 34 de ani. Si ca urma sa am 35. Si ca „nu mai aveam timp” pentru al doilea esec…

Trebuie sa recunosc insa: doamna dr. are intr-adevar o „mana” foarte buna. Chiuretajul a fost impecabil. Mi-am revenit extrem de repede, eram perfecta din nou. Atat de perfecta incat dupa 4 luni eram din nou gravida.

Doamna dr. m-a ‚amenintat’: „mamica, o sa iti dau eu mai multe analize sa faci… o sa vezi…” – si eu am asteptat: si inainte de a ramane gravida, si cand am ramas. Evident, vina e si a mea; nu mi-am „permis” sa ii amintesc, doar doamna stie ce face…

Deja, ajunsesem la faza in care incep sa citesc forumurile… mai aflu cate ceva… stau chiar o saptamana acasa, in pat, dupa care ma reintorc in iadul stressului de la serviciu.  Mananc bine, iau vitamine.

Ma gandeam ca prima data poate ca nu fusesem pregatita, poate ca luasem totul prea usor si Dumnezeu a vrut sa mai astept pana cand darul pe care mi-l va face va fi primit asa cum merita.

Acum, ma simteam pregatita. Inca nu foarte stresata de asteptare.  Prima luna nu s-a intamplat nimic, insa a doua… cand nu ma asteptam .. J  Yupiiii…

Doamna dr. mi-a dat aceleasi analize. Nimic in plus nimic in minus. Dar mi-a promis ca facem mai repede ecografia.

Zis si facut. Sincera sa fiu, nu ma asteptam la nimic rau. O umbra rece de teama ma incerca din cand in cand dar o alungam repede.

Pe urma, cosmarul s-a repetat. La fel, am primit vestea rea dupa schimbarea de rigoare a expresiei. Din nou am fost laudata ca nu ma pun pe urlat desi inauntrul meu asta faceam. Sotul ma astepta afara si in masina lui am inceput sa tip… am sunat acasa, mi-a raspuns tata si jalea din vocea lui nu am sa o uit niciodata…

A doua zi, chiuretajul. De data asta, a trebuit sa pastrez in buzunarul halatului milionul pentru anestezista. Si acum simt atingerea bancnotei: ma uitam de afara cum se pregatea sala pentru mine si eu stateam cu mana pe bancnota … pana la urma, o ia asistenta… e cumva sictirita: „asta nu e in stare nici sa dea o mita ca lumea…”. Nici acum nu stiu daca anestezista a primit sau nu banii inainte de a ma opera. Cert este ca am simtit ca adorm ami greu decat prima data. Si ca m-am trezit inainte de a se finaliza interventia. Prietena mea, medic si ea, m-a tinut mereu de mana. Asa ca atunci cand m-am trezit, pe langa zbatere, am inceput sa o strig si faptul ca era acolo m-a ajutat.

Doamna dr. se tot mira: cum, nu ti-am dat sa faci sindromul antifosfolipidic??!!! Nu cred!!! Cred ca ti l-am dat si nu l-ai facut tu!!! A trebuit sa imi dau cuvantul… mi-a cerut caietul cu analize, ca sa se convinga.

Bineinteles, am inceput sa citesc din ce in ce mai mult pe internet. De data asta insa,  nu mi-am mai revenit. Am continuat si acum sa merg, in inconstienta mea, la d-na dr. Evident, mi-a dat sa fac SAFL. Surpriza: pozitiv! Ulterior, mi-am analizat si niste gene. Se pare ca prezint mult-popularul risc de trombofilie. Parerile sunt impartite: majoritatea spun ca asta a fost cauza pierderii sarcinilor la cate 7 saptamani, inclusiv dansa e sigura de asta, si s-a reaxat, gasise cauza, ca doar genetic nu era nimic neinregula cu embrionul fetita. Larisa Maria, asa ar fi chemat-o.

In ziua fatidica, mai facusem un ecograf si in nebunia aceea, mai consultasem un medic. Macar sa nu imi reprosez ca nu am cerut a doua opinie.

Asa am aflat si eu cauzele piederii sarcinilor:

–        Hormonale

–        Infectioase

–        Genetice

–        Legate de coagularea sangelui

Cand noile mele probleme nu s-au reglat nici dupa 4 luni, a inceput disperarea. Am citit, mult. Am fost la Bucuresti, la alt medic. Toate erau minunate: hormonii, constitutia anatomica a aparatului reproducator, infectioasele… atunci de ce menstra mea era din ce in ce mai putina? Am banuit o sinchie in urma avortului. Am ajuns la Bucuresti si am facut o Histeroscopie: nu, se pare ca nu asta e cauza, chiuretajul fusese foarte bine facut, din nou. Ah, da, dar am un sept incomplet. Fundic. Si da, asta face sa pierzi spontan sarcina in luna mare, cu fatul viu. Rezolvarea? 2-3 sarcini pierdute in luna mare, pe urma pot sa duc pana la capat. Ma uitam, halucinant, la d-na dr de la Bucuresti. Really?

Plansete … sentimentul ca viata mi-e sfarsita. Internetul nu era insa asa de drastic ca d-na de la Bucuresti.

Si nici noua doctorita ginecolog din localitate, la care m-am dus. Imi place de dansa si prietena mea are incredere in ea.

Iar analize… anticorpi…hormoni… teancuri… ajunsesem sa ma sufoc de panica atunci cd vedeam un email de la Synevo. Asistentele de acolo ma cunosc deja… „ce mai faceti, doamna B? Ati ramas insarcinata?” De aceea nici nu ma mai duc acolo, acum.

Zecile de milioane se duceau repede… pe analize. E randul meu sa dau sfaturi. Acum sunt doxa in ginecologie, pe cat poate fi o economista. Ii spun unei prietene care nu ramanea de sase luni sa ia Branca ursului si sa isi faca o Histerosalpingografie. Eu nu o facusem dar asta pentru ca nu imi spusese nimeni de ea si o descoperisem dupa ce facusem histeroscopia. Si pentru ca nu imi imaginam ca as avea probleme cu permeabilitatea trompelor.

Asta ma face sa ma gandesc:

Daca totusi trompele mele au ramas infundate in urma chiuretajului? E o explicatie. Incercam deja de 2 luni. In plus, dupa HSG, sansele sa concepi sunt uriase. Nici nu e asa de costisitoare, doar 350 lei fata de cei 1800 lei pe care ii platisem clinicii din Bucuresti pe procedura mult mai moderna si precisa, dar care nu diagnostica permeabilitatea trompelor.

Asa ca fac si eu HSG. D-na radiolog e o dragutza. „Dar ce col minunat ai! Dar ce uter, e de gemeni.” Glumim: stiu, primesc mereu complimente… Lichidul de contrast intra greu. Nu pentru ca trompele mele ar avea ceva, dimpotrivA, sunt curate….. ci pentru ca am niste spasme continue si amarnice… stressul, cica… d-na zice ca rar a mai vazut pe cineva asa stresat. Oricat as sta de linistita, spasmele fac ravagii. Cica asta se intampla cu ovulul, cu embrionul: cum sa concep, cand totul se expulzeaza???

In fine, sunt iar plina de speranta. Dupa procedura, trebuie sa raman. Toti spun asa, sunt sanse uriase. In luna aceea, poate ca am pierdut ovulatia, asteptand sa ma refac, dar in ianuarie sigur reusesc. Mi-am luat concediu dupa revelion, am fost la munte. Am dormit, m-am odihnit…

Iar sperante… pana ieri.

Vreau din nou speranta…. am doar o valoare optimista a progesteronului de care sa ma agat. Prea putin.

Nu stiu care este scopul acestui blog, primul din viata mea… sa va incurajez ca nu sunteti singurele in aceasta situatie? Sa invatati din experienta mea si sa nu lasati totusi la voia intamplarii? Ca daca  aveti peste 30 de ani si o pierdere in antecedent, nu aveti timp sa asteptati inca o pierdere sau doua ca sa va faceti niste analize mai costisitoare… Nu pot sa nu ma gandesc ca daca intr-adevar trombofilia este cazua pierderilor, daca as fi facut o simpla analiza la timp, acum as fi fost mamica…

Si nici nu ma pot gandi ca asta e voia lui Dumnezeu! Imi doresc prea mult sa fiu mama…. voi face tot ce tine de mine… si Dumnezeu va intelege.

Lumea imi spune sa nu mai fiu asa stressata, sa incerc sa nu ma mai gandesc… stiu ca au dreptate, ca doar prietenele care raman gravide in jurul meu asa reusesc: cand nu s-au mai gandit si au renuntat la stress… si s-au trezit gravide aproape din intamplare…

Eu? Calculez perioadele, cumpar teste de ovulatie… cu fiecare luna in care nu raman mai studiez cate un domeniu al infertilitatii… luna asta au fost hormonii, din nou….

Sunt doxa.

Va recomand site-urile care mi s-au parut cele mai serioase si profesioniste:

http://www.feminitate.org/

http://www.contraboli.ro/

Cum sa nu ma mai gandesc????

Pe curand!

Elena