Nectarie

Up-Datare:

  1. Ianuarie.2017

Dragi mămici, care ați scris poveștile voastre din luna martie până în luna decembrie anul trecut, vă rog să mă iertați că nu am reușit să le aprob, să le public și să le alătur poveștilor din albumul nostru virtual. Încerc să fac asta cât de repede îmi va permite timpul, deoarece vreau să vă anunț că Dumnezeu s-a milostivit de noi și ne-a dăruit o fetiță: pe Ecaterina. L-am pierdut pe Nectarie la sfârșitul lunii august a anului 2011, iar pe Ecaterina am născut-o la începutul lunii august a anului 2016. A fost o sarcină grea, cu multe probleme în ceea ce mă privește, dar bebelușa a evoluat în ritmul ei, fără să fie afectată de problemele mele. De aceea, vă îndemn să nu vă pierdeți nădejdea în ajutorul și mila lui Dumnezeu față de noi, de toți. Vă îmbrățișez cu mult drag pe toate și sunt alături de voi cu inima.

Ani binecuvântați în Domnul Iisus Hristos, cu sănătate și cu bucurii!

La mulți ani!!!

matușka Eufemia :>

big_kons32-019_01

Oameni buni și frumoși,

surori și frați întru Iisus Hristos, Domnul nostru,

dacă ați ajuns pe acest blog înseamnă că ați pierdut un prunc/un copil înainte de vremea la care trebuia să se nască.

Pierderea unui prunc născut înainte de vreme, care nu a fost botezat, care a avut cîteva săptămîni sau mai multe săptămîni în pîntecele mamei lui ESTE tot o pierdere a unui copil. Ba mai mult, durerea este dublată de faptul că părinții nu au reușit să își boteze copilul.

Durerea pierderii unui copil născut mort și înainte de vreme și rana acestei suferințe – care ne va rămîne deschisă în această viață pămîntească și care se va închide doar în momentul în care vom ajunge în Împărăția lui Dumnezeu și în care îl vom întîlni pe copilul nostru – este aceeași cu durerea pe care o simt părinții care își pierd copii botezați, care au cîțiva ani sau 60 de ani. Nu contează aspectele exterioare care însoțesc acest fapt. Oricare ar fi vîrsta copilului, oricare ar fi starea în care el se află (intrauterină sau pămîntească) pierderea lui este la fel de dureroasă pentru părinți. De aceea, textele de pe acest blog, fie că sînt patristice, scrieri vechi creștine, teologice sau personale, au drept scop mîngîierea părinților care au pierdut un copil.

Pruncii pierduți și născuți înainte de vreme nu sînt nici îngerași, nici sfinți. Ei sînt PRUNCI, ființe umane supuse păcatului strămoșesc și morții, dar și iconomiei și proniei lui Dumnezeu. Totuși, cred că aceasta este o mare taină, pe care numai Dumnezeu o știe și o deslușește. Nouă ne rămîne posibilitatea de a ne ruga pentru ei și de a crede că se află sub milostivirea dumnezeiască.

Mai adaug încă o lămurire: cred că visul pe care l-am avut despre starea în care se află Nectarie a fost un gest de milostivire, de dragoste din partea lui Dumnezeu pentru suferința prin care am trecut, a fost o mîngîiere dumnezeiască. Totuși, aceasta este experiența mea personală. Este mărturia mea. Nu înseamnă nicidecum că reprezintă un temei teologic sau o experiență normativă pentru voi.

Iată mai jos povestea fiului meu:

”Dacă asta te mîngîie, poți să faci blogul” mi-a spus părintele duhovnic. Și eu încerc să fac asta spunîndu-vă tuturor – mame, tați, părinți care v-ați pierdut pruncul – că nu sînteți singuri, că Dumnezeu e alături de noi, că am trecut și eu prin această durere – și povestindu-vă despre NECTARIE. De fapt, prin acest blog aș vrea să îi cinstesc amintirea frumoasă și pură pe care mi-a dăruit-o și, în același timp, să reușesc să  realizez un album cu poveștile pruncilor care au fost pierduți și s-au născut înainte de vreme. Asta numai dacă vreți și voi.

Blogul Prunci Pierduți Și Născuți Înainte De Vreme. O Perspectivă Ortodoxă a apărut ca urmare a căutărilor mele de mamă ortodoxă în ceea ce privește pierderea pruncului meu. Am vrut să văd dacă mă pot ruga pentru el, deoarece nu a primit Taina Sfîntului Botez. Așa am aflat că Biserica Ortodoxă Română a hotărît să dea voie preoților să săvîrșească slujba de înmormîntare și pentru pruncii născuți înainte de vreme și morți (A se vedea Hotărîrea Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 mai 1908). Blogul se adresează mamelor ortodoxe care au trecut prin această experiență dureroasă. Această experiență include toate tipurile de pierdere de prunc înainte de vreme: avort spontan, sarcină ectopică/extrauterină sau  naștere a unui prunc mort.

O să vedeți din rîndurile următoare că nu o să folosesc expresiile ”pierdere de sarcină/avort” și nici ”avorton”. Eu am născut un copil, care nu a fost viu și care a trecut în mâinile Domnului, deci am născut, nu am avortat. Nu am pierdut o sarcină, am pierdut un copil, care nu mi-a fost niciodată povară. Pruncul meu nu poate fi numit avorton pentru că e pur și simplu un copil… Tare m-a necăjit folosirea acestor termeni medicali de către cei de la spital 😦

Și aș mai vrea ceva de la blogul ăsta: să se înțeleagă – atît de către cei care ați trecut printr-o experiență ca a mea, cît și de către cei care nu ați trăit așa ceva – că acest tip de suferință trebuie mărturisită. Și mie mi-a trebuit vreme, dar și curaj ca să pot vorbi despre asta. Poate și pentru că trăiesc într-o lume care se ferește să spună că i s-a întîmplat așa ceva, o societate care nu recunoaște că acești copii au atît suflet, cît și trup, au nume, au trăit cîteva săptămîni în pîntecul mamei lor, o lume care mai degrabă vrea să șteargă cu buretele sau să bage sub preș asemenea experiențe. Mi-am dat seama că dacă vreau să mă tămăduiesc și să fiu o mamă adevărată trebuie să vorbesc despre Nectarie.

Astăzi ar fi trebuit să se nască Nectarie. Numai că s-a născut în urmă cu cinci luni, cînd avea 19 saptămîni. Explicația medicală care mi s-a dat a fost că bebelușul s-a oprit din evoluție la 16 saptămîni. Deci, timp de 3 saptămîni, l-am purtat în mine fără de viață, dar în mîinile Vieții. Am crezut că nu mi se întîmplă asta mie. Dar, tocmai mi se întîmpla. Am fost atît de șocată, încît am plîns ca un rîu secat care-și plînge lipsa stropilor de ploaie veniți dinspre Ceruri într-o zi caldă de vară. M-am rugat tot timpul Domnului să mă ajute să iau totul ca din Mîna Lui – așa după cum frumos citisem într-o carte a părintelui mitropolit Antonie de Suroj: ”Și dacă nu vom primi viața astfel, dacă TOT ce ne aduce ea nu vom primi ca din mîna lui Dumnezeu, atunci viața nu ne va fi calea spre veșnicie; vom căuta mereu o altă cale, pe cînd singura cale este Domnul Iisus Hristos”. Și Dumnezeu a fost atît de Bun și de Iubitor față de mine încît nu numai că m-a ajutat să primesc TOTUL ca din Mîna Lui, dar m-a și ținut în Mîna Sa. Și pentru aceasta dau Slavă Domnului Celui în Treime: Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh!

Doctorul care m-a ajutat să îl nasc pe Nectarie ne-a înțeles durerea de părinți, ne-a alinat cu cuvintele atît cît a putut și ne-a lăsat să îl luăm pe Nectarie acasă (Nu știu exact ce spune legea în asemenea cazuri, dar de vreme ce părinții sînt considerați reprezentanții legali ai copilului pînă la vîrsta de 18 ani, cînd acesta devine major, eu consider că am drepturi depline și responsabilități  și asupra copilului pe care l-am născut fără de viață). Eram atît de bulversați încît nici nu ne-am gîndit să îi facem înmormîntarea. În seara zilei în care l-am născut, Nectarie a fost înmormîntat de părintele – tatăl lui. Eu a trebuit să mai rămîn la spital, iar frații lui au fost luați de bunici. Nu cred că voi putea să descriu în cuvinte cît de greu i-a fost părintelui să îl îngroape singur, să sape groapa, să îl așeze într-o cutiuță de bijuterii și să așeze pămînt deasupra lui! E foarte dureros pentru umanitatea din noi să nu putem să o ducem pînă la capăt, să nu putem să naștem viață. E un sentiment de eșec uman pe care trebuie să ni-l asumăm și să trăim cu el. Și cred că ar trebui să nu uităm că dacă voia noastră a fost nașterea vieții, Voia Dumnezeiască a fost alta și trebuie să o acceptăm.

Am și fotografii cu Nectarie. Am postat fotografia în care avea 15 săptămîni și era încă viu. Ea se află în colțișorul pe care i l-am dedicat, alături de Sfîntul lui ocrotitor. Să mă iertați că nu postez fotografiile cu trupușorul lui mort. Nu pot. Nu pot nu pentru că nu accept moartea lui, ci pentru că le consider prea intime ca să le pot arăta public.

Am suferit foarte mult și pentru că ne-am gîndit că, de vreme ce nu am reușit să îl botezăm pe Nectarie, nu o să-l putem pomeni în rugăciuni și că starea în care el se află este necunoscută, adică nu e o stare de bine. Din fericire, părintele a sesizat că una dintre rugăciunile rostite la săvîrșirea Rînduielii Dumnezeieștii Proscomidii se referă și la ”prunci fără de vreme, parte bărbătească și femeiască” (Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1974). De aici vine și titlul acestui blog, dar și nădejdea noastră că, prin iconomia Dumnezeiască, acești prunci se pot pomeni în rugăciuni. La sintagma enunțată în Liturghier am mai adăugat pierduți și născuți ca să cuprind cele două etape ale acestei experiențe. De asemenea, în cartea ”Liturgică Specială” a părintelui profesor Ene Braniște, la pagina 485 se specifică următoarele: ”Pruncilor născuți morți sau celor ce mor nebotezați, li se poate face slujba înmormîntării, ca și la pruncii morți botezați”.

Cea mai mare mîngîiere mi-a fost dăruită de Dumnezeu, într-un vis pe care l-am avut după șapte zile de la nașterea lui Nectarie. Mă chinuiam foarte mult pentru că nu știam în ce stare se află bebelușul. Am visat că era în brațele diafane ale lui Dumnezeu, Căruia nu I-am văzut Chipul, ci I-am auzit doar vocea. Îmi spunea: ”Uite unde este Nectarie. Haide, ia-l și tu în brațe!” Iar eu i-am răspuns că dacă îl iau acum în brațe, nu o să-l mai pot lăsa niciodată din ele. Și nu l-am luat. Și Dumnezeu a fost atît de Bun cu noi încît ne-a descoperit, prin intermediul scrierilor Sfîntului Teofan Zăvorîtul, ce însemna visul.

În cartea ”Mîntuirea în viața de familie” Sfîntul îi povățuia pe părinții care și-au pierdut copii așa:

”Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!

De întristat, nu aveți cum să nu vă întristați. Este un lucru atît de firesc, încît și Domnul, Care pretutindenea este, văzînd suferința voastră, nu va fi jignit de faptul că întîmpinați cu durere în inimă ceea ce El – bineînțeles, din dragoste față de voi – a binevoit să vă trimită. Așadar, întristați-vă, dar cu măsură, precum Iov. Lui Iov i s-au luat zece copii deodată…Bineînțeles, și el s-a întristat, dar n-a lăsat întristarea sa să se reverse peste măsură, ci a biruit-o prin seninătatea cea născută din încredințarea în voia lui Dumnezeu. Dacă nu veți avea destulă credință, strigați către Dumnezeu, Care este aproape și ajută grabnic, iar El vă va plini lipsa.

Dumneavoastră înșivă ați arătat izvorul de unde trebuie să luați mîngîiere: credința în faptul că odraslele voastre se află lîngă Dumnezeu în mai bună stare decît erau în brațele Dumneavoastră părintești. Ei nu sînt lipsiți nici de împărtășirea cu Dumneavoastră, ci vă sînt aproape. Eu cred că sînt foarte mirați văzînd că plîngeți și se întreabă unul pe altul: ”De ce plîng tăticul și mămica? Nouă ne e atît de bine. Nu vrem înapoi, ci vrem ca ei să se mute la noi mai repede”.

Vă sporiți jalea pentru cei răposați și prin închipuirea înșelătoare a stării lor de după moarte. Vă închipuiți cum zac în mormînt, cum sînt în pămîntul umed și întunecat. De fapt, îndată ce sufletul a ieșit din trup, merge pe altă cale. Trebuie să vă închipuiți sufletele lor ”în loc luminat, în loc de răcoare”. Iar Dumneavoastră vă chinuiți aproape degeaba. Binevoiți a vă liniști puțin cîte puțin, pînă ce vă veți liniști cu totul. Nu uitați nici să înălțați mulțumită către Dumnezeu, căci pentru toate se cuvine să mulțumim lui Dumnezeu. Vă doresc deplină reușită în aceasta. Dumnezeu a toată mîngîierea să vă mîngîie cu mîngîierea Sa părintească.

Ce învățăm de aici? Trebuie să arătăm atît lui Dumnezeu, cît și oamenilor, că nu în deșert ni s-au tot repetat adevărurile dumnezeiești.

Domnul să vă binecuvînteze și să vă mîngîie.”

[Post Edit] Astăzi, mai spre seară, am primit și crucea pentru Nectarie. Ne-am bucurat. Abia mîine o să avem timp să o punem la mormînt. Slavă Sfintei Treimi pentru toate!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

77 de răspunsuri la Nectarie

  1. Ce frumoasă cruce! Ce o binecuvântare de la Dumnezeu.

  2. Am citit cele scrise aici cu mare atentie. Pe mine ma bantuie gandul ca am pierdut poate vreun copil fara sa stiu macar intrucat am citit ca este foarte frecvent la femeile care sufera de problema mea cu ovar polichistic sa nu se fixeze bine o eventuala sarcina in pantece. Nu reusesc totdeauna sa imi abat mintea de la acest lucru, dar imi pun nadejdea in Dumnezeu sa nu se intample asemenea lucruri asa cum spun medicii cel putin, ca ar fi foarte frecvent si ca nici nu observi. Mai ales ca mi s-a intamplat odata sa fac un test de sarcina care iesise dupa parerea mea pozitiv si pe urma s-a dovedit ca nu eram insarcinata.
    Te imbratisez cu drag si ma bucur ca ai avut puterea sa privesti duhovniceste acest aspect privit din pacate doar clinic in maternitatile din Romania.

    • Preoteasa Alexandra dragă, toți sîntem în mîinile Domnului, Care ne păzește și ne iubește. Nu te mai chinui cu gîndurile astea. Mulțumesc că ești alături de mine/de noi!Pomenește-ne în rugăciuni! Îmbrățișare (:

  3. Ramona zice:

    Sărut-mâna, Matuşka Eufemia.
    Nici nu ştiu ce să spun…Rămân fără cuvinte.
    Domnul să vă mângâie cu harul Său.
    Vă îmbrăţişez.

  4. Loredana zice:

    Sa va linisteasca bunul Dumnezeu sufletele indurerate!
    Stiu prin ce treceti. Si au am avut un copilas care s-a oprit din evolutie, doar ca eram in a zecea saptamana si nu am nascut, asa cum ai facut tu. Voi aveti si un mormant, noi nu avem.
    Multa vreme nu am stiut cum sa ma rog pentru el.
    Multumesc ca ai avut curajul sa scrii despre un subiect atat de sensibil si de dureros.

    • Mulțumesc de gîndul mîngîietor!
      Așa este: experiențele pe care le-am trăit fiecare dintre noi sînt foarte diferite, însă ne unește dragostea pe care o purtăm pruncilor noștri ce se află în Ceruri. Domnul să ne fie ajutor!
      Îmbrățișare (:
      P.S. Dacă vrei să scrii despre experiența ta și să adaug o pagină pentru pruncușorul tău, poți să îmi scrii pe ortodoxie.si.viata.contact@gmail.com. Mulțumesc încă o dată!

  5. Marilena zice:

    Cuvintele sunt mult prea mici in asemenea situatii …Sunt cu sufletul alaturi de dvs.
    Va multumesc pentru aceasta postare,am nascut si eu un copil viu care a decedat la cateva ore dupa nastere…Nu m-am asteptat la acest deznodamant si nu l-am botezat…De atunci ma tot intreb ce pot face pentru el…Din tot ce am citit pana acum nu il pot pomeni fiind nebotezat…
    Va rog sa ne invatati ce putem face pentru aceste suflete.Stiu ca sunt mai multe mame care cauta acest raspuns.Le-am intalnit pe forumul Organizatiei EMMA.
    Dumnezeu sa ne ajute si sa ii tina langa El pe toti pruncii nostrii adormiti!

    • Dragă Marilena, mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pline de mîngîiere!
      În cazul pruncului tău, pe care l-ai pierdut după ce l-ai născut viu, puteai să îl botezi chiar tu dacă rosteai formula: ”Se botează robul/roaba lui Dumnezeu …. (aici puneai numele pruncului) în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh. Amin”. De fiecare dată cînd rosteai numele unei Persoane din Sfînta Treime (Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh) trebuia să torni puțină apă (chiar dacă nu aveai sfințită) pe capul copilului. Acesta era un caz de urgență. Pentru asemenea cazuri, Biserica dă dreptul părintelui sau cuiva apropiat, care știe această practică, să boteze copilul. Dacă pruncul ar fi trăit, trebuia să mergi la un părinte (la cel din parohia de care aparții sau la părintele duhovnic al familiei – în cazul în care aveți un asemenea părinte) și acesta trebuia să mai rostească încă o dată formula de botez, pentru a fi consacrată Sfînta Taină. Dacă pruncul nu ar fi trăit, el se considera botezat și puteai să îl pomenești la toate slujbele Bisericii.
      Totuși, chiar dacă nu ai știut să faci astea, pruncul tău e considerat catehumen , adică o persoană care are părinți ortodocși și dorește să primească Botezul.
      De asemenea, el este pomenit de toți preoții ortodocși din toată lumea ecumenică ortodoxă, înainte de fiecare Sfîntă Liturghie, în cadrul unei rugăciuni de la Rînduiala Proscomidiei: ”prunci fără de vreme, parte bărbătească și femeiască” . El nu este pomenit cu numele pe care ai fi vrut să îl aibe, ci este pomenit alături de toți pruncii care au trecut la Domnul în felul acesta. Este pomenit alături de Nectarie, Samuel, Larisa-Maria, Mateea, Paisie, Nectarie, Innocent, Andrew (:
      E grea întrebarea cu ce putem să facem pentru ei. Cred că putem să îi pomenim la rugăciunile noastre particulare și să îi considerăm pruncii noștri, copiii noștri, să îi încadrăm în familiile noastre, chiar dacă nu sînt cu noi. Sfîntul Apostol Pavel zice că ”fie dacă trăim, fie dacă murim, ai Domnului sîntem”.
      Dacă te mîngîie, poți să îl treci pe pomelnic cu numele și să scrii în dreptul lui ”prunc născut înainte de vreme” sau ”prunc mort nebotezat”. Poți să aprinzi și lumînare (acasă sau la Biserică), să dai și milostenii pentru el. La pagina Practică Liturgică și Rugăciuni poți să citești că Biserica Ortodoxă Română a dat voie preoților ei să facă slujba înmormîntării (încă din 1908) și pentru pruncii care nu au fost botezați sau care au murit înainte de vreme, pentru că ei au părinți ortodocși. Asta înseamnă că este voie să se pună și cruce la morminte (în cazul copiilor care au un mormînt), să li se scrie și numele pe cruce (pentru că orice persoană, chiar dacă nu e botezată poartă un nume) și să li se facă și parastase.
      Eu am încredințarea că ei sînt în mîinile Domnului, că se bucură de Viața Veșnică și că o să îi putem ține și noi în brațe cînd va veni vremea să ajungem în Împărăție.
      Te îmbrățișez cu îmbrățișare sfîntă

  6. Marilena zice:

    Multumesc!Dumnezeu sa ne ajute!

  7. AdrianaB zice:

    Felicitari pentru un astfel de site.. Era nevoie, trebuie sa vorbim despre lucrurile astea pentru ca multe mamici se confrunta cu o astfel de problema si nu stiu cum sa procedeze..
    Eu, din fericire si multumesc lui Dumnezeu pentru asta, nu am avut o astfel de durere.
    Insa sunt cu inima si sufletul alaturi de mamicile care trec prin asa ceva..
    Mi se parte foarte, foarte important sa STIE ca pot si trebuie sa nasca pruncii ca sa-i poata inmormanta crestineste..Ceea ce fac doctorii, prin chiuretaj, este o macelarire a unei fiinte omenesti si a sentimentelor de mama.
    De curand mi-am dat seama de lucrul asta, citin experienta dureroasa Matushkai Anna, cea care a scris prima comentariul.. A fost ca o recunoastere a unui adevar ascuns..
    Felicitari, inca o data.

    • Multumesc.
      Asa este: trebuie sa vorbim si despre suferinte, nu numai despre bucurii. Pentru ca viata ne e plina si din unele si din celelalte.
      Si eu m-am bucurat si ma bucur ca exista femei ortodoxe ca Matushka Anna.
      Sa ma pomenesti in rugaciuni! Imbratisare (:

  8. Aurelia zice:

    Doamne ajuta, draga Matuşka!
    De aseară, de când am găsit site-ul, tot citesc aici şi parcă nu-mi vine să cred… Ştiam povestea primei pierderi a Mat. Anna, iar în timpul ultimei mele sarcini, când s-a pus problema riscului de a o pierde, mă tot gândeam: cum va reacţiona medicul, dacă i-aş cere să nu-mi facă chiuretajul? Dacă nu e prea intim, ai putea scrie despre acest aspect?!
    Tot pe parcursul ultimei sarcini, o doamnă de la biserica unde mergem, mi-a povestit cum i-a murit fetiţa cu puţin înainte de termen. A visat-o la puţin timp după aceea, în braţele unei femei… Practic, mi-au dat lacrimile…
    Nu ştiu ce înseamnă o asemenea durere, de aceea cuvintele-mi sunt sărace…
    Dumnezeu să vă întărească!

  9. Andreea Mihaela zice:

    Si eu sunt o mama cu durere in suflet ,am plătit același lucru am născut fetița înainte de termen si anume 22 saptamani si nu a supravietuit.Durerea este cumplita dar am realizat ca nu sunt singura mămică si de aceea si as dori sa încurajez mamicile care plătesc acest lucru. Pot spune ca cred ca fetița mea este in certuri alături de alti ingerasii , ea va știi tot timpul ca mami si tati așteaptă clipa cand vor ajunge la ea si ii vor dar inbratisarile care nu i le pot da acum , dar pentru noi este un pic cam devreme sa plecam un alt copil are nevoie de noi adică fetița noastră mai mare ea este alinarea noastră in aceste momente ea este speranța si ratiunea noastră de a trai.

    • Draga Andreea Mihaela,

      Prea Sfinta Nascatoare de DUmnezeu, a carei adormire o cinstim astazi si care este mama noastra, sa va intareasca in durerea pe care o purtati in inima.
      Da, si eu cred ca fetita ta se roaga pentru mama si tatal ei, asa cum fac si ceilalti prunci adormiti inainte de vreme cu parintii lor. Ceea ce puteti si voi sa faceti ca sa va linistiti sufletele este sa va rugati pentru sufletul ei si sa o pomeniti cit mai mult in discutiile zilnice, chiar daca acum vi se pare imposibil. Cu timpul, rana o sa se cicatrizeze, numai ca vor exista si zile in care ea va iesi la suprafata si va supura. Totusi, trecind peste toata aceasta experienta cumplita pentru parinti, trebuie sa va apropiati mai mult de Dumnezeu, sa va sfatuiti cu parintele duhovnic si sa incercati sa fiti crestini, adica sa aveti incredere in Bunatatea si Dragostea lui Dumnezeu fata de voi si fata de fetita.

      Te imbratisez cu dragoste si Il rog pe Domnul sa te mingiie!
      mat.E

      • Andreea Mihaela zice:

        Iti multumesc din suflet Matuskaeufemia pentru cuvintele de mai sus .Si eu ma voi ruga pentru toate femeile sau parinti care trec prin asa ceva la fel si pentru sufletele copiilor pe care iau pierdut.Dumnezeu sa le ofere linistea de apoi pruncilor nascuti inainte de vreme.

      • Draga mea, nu ai vrea sa o punem pe pomelnic si pe fetita ta? Cum o cheama? Si, poate cind va veni vremea si o sa poti scrie (desi e recomandat sa scrii cit mai repede), o sa realizam si o pagina cu povestea ta.
        Te imbratisez cu drag ((:))

  10. Andreea Mihaela zice:

    Da as vrea deoarece ea a avut parte doar de slujba Inmormantarii ,si as vrea din tot sufletul sa fie si ea pomenita daca in biserica nu sepoate sau poate eu nu stiu.Pe scumpa mea mica Printesa o chema .
    Iti multumesc din suflet .

    • Andreea Mihaela zice:

      IOANA MARIA o cheama pe fetita mea.

    • Draga Andreea Mihaela,

      daca luam in considerare ca fetita ta are parinti ortodocsi, ca ea a primit Botezul dorintei – pentru ca si voi vroiati sa o botezati – si deoarece are statutul de catehumen, ea poate fi pomenita cu numele Ioana Maria atit la parastase, cit si pe pomelnicele de la slujbele Bisericii Ortodoxe, la care sint pomeniti cei adormiti. Cu mentiunea ca in dreptul numelui ei trebuie sa scrii prunca/ fetita adormita inainte de vreme.

      Cu drag (:

  11. matushkaanna zice:

    May Nectarie’s memory be eternal!!

  12. angela f zice:

    Ma bucur enorm caci am gasit site-ul acesta,chiar imi doream enorm sa aflu raspunsul la toate gandurile mele,chiar daca am intrebat pe parintele duhovnic din Romania(eu locuiesc in alta tara acum)dar totusi unele raspunsuri nu le-am putut afla pana am citit aici pe site-ul d-voastra!!Si eu am pierdut un copilas,din pacate la 7 saptamani,la 12 saptamani cand am mers la doctor mi-a spus caci numai ii batea inimioara.Am fost foarte speriata caci trebuia sa imi faca chiuretaj dar nu am acceptat,in schimb am primit niste pastile si bebele meu f micut s-a nascut,am trecut prin multa durere si trupeasca si sufleteasca mai rau ca la nastere,multumesc Domnului si Maicii Lui si Sfantului Nectarie caci mi-au ascultat rugaciunile si nu a trebuit sa fa chiuretaj.Eu nu i-am pus un nume pentru ca stiu caci nu este bine sa aibe nume inainte de botez,va rog daca imi puteti spune daca este asa sau nu,dar nici nu am stiut ce este pentru ca era f mic.Dar vreau sa va spun caci acum vorbind de vise, stiu ca nu este bine sa crezi in ele caci unele pot sa fie si ispite,dar eu cu cateva zile sau saptamani inainte sa aflu caci bebele numai traia am avut un vis in care l-am visat pe fratele meu cu un bebelus in brate si il chema Gabriel,nu stiu daca acel bebelus era al meu sau poate aveam si eu un baietel,Dumnezeu stie!!!Va multumesc pentru site-ul d-voastra,chiar m-am linistit foarte tare sufleteste.Aici unde locuiesc eu mi-au spus doctorii caci vroia sa il incinereze dar eu nu am acceptat asta si l-am luat acasa,il pastrez intr-o cutiuta speciala cu lichid data de la spital si am vorbit cu episcopul tarii noastre ca sa il pot sa il inmormantez,Parintele meu duhovnic a spus caci nu ii poate citi slujba de inmormantare doar o rugaciune,deci as putea sa ii spun caci am citit aici pe site caci se poate citi slujba inmormantarii si eu stiam acelasi lucru.Sfinte Nectarie roaga-te pentru noi pacatosii!!!PS:Am o fetita care ii poarta numele Sfantului,cel mai minunat dintre Sfinti si cel mai apropiat de inima mea,ne-a ajutat foarte mult,nu avem cuvinte de multumire!!!Domnul sa abie grija de toate mamele care trec prin aceasta durere si sa ne mangaie cu dragostea Lui nemarginita!!!

    • Draga Angela,
      linistea sufletului tau e si linistea mea. Si eu ma bucur ca te-ai folosit de ceea ce ai gasit pe acest blog. Sa nu ma uiti in rugaciuni!
      De unde ai aflat ca nu este bine ca un prunc sa nu aibe nume pina la Botez? Nu exista nicio regula de acest gen in nicio carte de cult. Exista, in schimb, o rugaciune de punere a numelui, care se face la 8 zile de la nasterea pruncului de catre un parinte. Sint unele cazuri in care – cel putin in Romania – tatal merge la pimarie si obtine certificatul cu numele copilului inainte de a se citi rugaciunea de punere a numelui de catre preot.
      Da, ii poti spune paritelui tau duhovnic ca exista hotarirea Sinodului BOR din 1908 care e valabila pina in ziua de astazi, deoarece nu a fost abrogata de nicio alta hotarire a Sinodului. Deci, poate sa faca slujba inmormintarii si pentru pruncul tau.
      Domnul sa iti aline inima si sa fii binecuvintata!

      • angela fodor zice:

        Ma iertati,am gresit nu eram prea atenta cand am scris,aveti dreptate,am vrut sa spun pana la nastere.Am citit pe un site caci la 8 zile dupa nastere se pune numele,dar normal este cand il nasti atunci se da numele asa este aici cum ati spus si d-voastra,dar asta nu stiam eu caci chiar numai are viata pruncul tot poate primi un nume,nu stiam asta,din pacate al meu a fost prea micut numai Domnul stie ce era sa fie fetita sau baiat,sincer va spun pentru mine parca a fost un vis inca nu realizez ce s-a intamplat,Doamne miluieste-ma!!!Multumesc mult,am sa transmit parintelui,dar Preasfintitul de aici mi-a spus caci se poate citi o rugaciune dansul nu mi-a spus nimic de slujba inmormantarii,as vrea sa il intreb caci acum sunt putin cam confuza.Pomeniti-ne si pe noi pacatosii!!!Doamne ajuta!!!

  13. lizuca zice:

    Buna seara!!! Ma bucur ca am gasit acest site….sa pot citi de fapt ceea ce in sinea mea credeam si eu…povestea mea suna cam asa… prima sarcina avuta si dorita enorm de mult si de mine si de sotul meu, analizele si controalele medicale efectuate confirmau ca totul este in regula din punct de vedere medical si ca este baietel… am ales si un nume Victor Justinian, m-am rugat mult in perioada sarcinii, m-am apropiat mult de Dumnezeu, ii multumeam si il rugam sa aibe grija de noi in fiecare zi, bucuria era enorma pana acum 3 saptamani in data de 8 mai 2013 cand din pacate l-am pierdut la 32 de saptamani din cauza unei complicatii facute de mine, fara prea multe explicatii din punct de vedere medical decat ca eu am fost salvata si mi s-a salvat si uterul pentru a putea candva cineva si pe aceasa lume sa imi spuna MAMA. Desi extrem de pierduti si depasiti de situatie pentru ca efectiv noi ne consideram deja parinti, am fost luati prin surpindere, sotul meu s-a ocupat de tot cat am fost eu in spital si in ziua in care eu am plecat acasa l-au luat si pe baietelul nostru, l-au imbracat si l-au dus la locul lui de veci, noi nu am vrut sa fie retras asa cum mai era un bebe mic inmormantat si am ales un loc printre celelalte morminte unde merg des sa ii duc o floare si sa ii aprind o lumanarica. Din pacate eu nu am avut puterea sa il vad, nu am avut puterea sa particip la inmormantarea lui dar eu il vad in fiecare zi ca pe un ingeras care are grija de noi de acolo de sus. Desi durerea si golul din suflet e de nedescris…. cred cu tarie ca de fapt credinta mea din perioada sarcinii si rugaciunile mele imi dau putere astazi sa merg mai departe si sa pot gandi normal si echilibrat, altfel la cum ma cunosc eu…eram pierduta si poate doar cu calmante mai puteam trai. Am si eu momente in care nu stiu ce sa zic atunci cand ma rog, nu stiam daca sa ii aprind o lumanare la mormant sau nu, cruce noi am ales sa ii punem la mormant, nu am scris numele dar cred ca il vom scrie, preotul i-a facut o rugaciune si o mica slujba atunci cand l-a inmormantat. Eu ma consider MAMA, am avut un baietel in burtica mea pentru aproape 8 luni de zile si nu intreb” DE CE” s-a intamplat ca el sa nu mai vina pe lumea aceasta pentru ca stiu ca nu voi primi un raspuns dar stiu ca el ne vegheaza de undeva de sus.
    Va doresc multa sanatate si credinta in Dumnezeu!

    • Hristos a înviat!
      Draga mea, sînt alături de tine și te pomenesc în rugăciuni. Și pe Victor Justinian.
      Dacă îmi dai aprobarea, o să realizez o pagină cu povestea ta, în memoria băiețelului.
      Mă bucur că ai reușit să treci cu credință în Domnul peste această încercare. Da, cu adevărat, chiar dacă nu avem certificate de naștere pentru copiii noștri, nu putem să spunem că ei nu există și că nu îi considerăm copiii.
      Sfînta Treime să te întărească!
      Te îmbrățișez cu dragoste,
      ((:))

    • cristina zice:

      Eu ma gandesc ca ei sunt vii si atunci cand pleci din lumea asta il vei vedea. Ei sunt nevinovati. Fa multe lucruri bune in numele lui. Doamne ajuta.

  14. cristina zice:

    buna ziua,
    Eu am ierdut un copil la 1luna jumatate de sarcina, a fost avort spontan. Inima i-a batut, am vazut la eco si am auzit-o, desi cam slab. La aproape 2 zile, s-a oprit inima si a inceput sangerarea. Si acum tin minte durerea care mi-a strafulgerat parca uterul de la un capat la celalat. Dupa a inceput sangerarea si el se vedea tot mai rau la eco. S-a scurs din mine si a lasat un gol in uter si altul in suflet. A fost prima sarcina. Nu stiu daca a fost fata sau baiat. Imi doream fata si sa o numesc Antonia (si Ana-Maria, pentru ca la pimul eco pareau a fi 2 graunte). Dar, nu stiu, aveam senzatiaca ar fi, mai mult, baiat.
    E o legatura atat de unica ce se creeaza inte tine si copilul din tine. O simpla atingere pe burta, te leaga de el forever. E o durere, asa cum ai zis, a unui copil ce a murit, fie in pantec sau afara din el.
    Acum, nu stiu cum sa aflu daca e bine sau nu. Ma gandesc ca atunci cand voi muri, il voi vedea. Asa trebuie sa fie. Nu am reusit decat sa ma rog pentru el, sa pun lumanare la biserica. Nu am botezul ortodox si parintele mi-a sus ca imi trebuie botezul ca sa pot sa fac ceva pentru copil, chiar daca l-am pierdut. Sper ca Dumnezeu sa primeasca rugaciunile mele, lumanarile, milostenia si acest botez, ca sa-l mantuiasca si pe copilul meu, de care mi-a dor cateodata si urlu dupa el.
    Mama mea si tatal lui nu prea l-a dorit si mi-a fost greu si dupa ce l-am pierdut si in timpul sarcinii, cu unele momente de fericire si liniste.
    Probabil e mai bine in mainile Domnului si a Maicii Domului si El imi va da linistea pierderii. Pentru ca cred ca trebuie sa-ti gasesti linistea dupa pierderea aceasta, ca sa poti trai.
    Si tu trebuie sa traiesti pentru copiii tai, fie ca sunt cu tine sau nu.
    Doamne ajuta.

  15. Doamne ajută!

    Din părută întâmplare am ajuns pe blog-ul cuvioșiei dumneavoastră. Mi-au dat lacrimile din primele momente în care v-am citit mărturia. Durerea dumneavoastră nu-mi este străină, chiar dacă nu o voi putea înțelege niciodată pentru că indiferent ce am spune, durerea mamei este cu mult mai mare decât durerea tatălui.
    Sufletul meu incă tânjește după ceea ce a pierdut acum un an de zile. Am avut 2 băieți gemeni timp de 4 luni de zile. Aceștia au crescut în pântecele mult iubitei mele soții. Până când Dumnezeu a decis să îi cheme la Dânsul. ”Domnul a dat, Domnul a luat. Fie numele Domnului binecuvântat!”

    Pe măsură ce vă citeam mărturia mă consideram un ”laș” și un delăsător pentru că eu nu m-am rugat atât de mult pentru Luca și Andrei pe cât ar trebui. Vroiam să-i botezăm cu numele de Luca după numele Sfântului Luca al Crimeei, și Andrei după numele Sfântului Apostol Andrei. Am avut un regret enorm că nu am putut să-i botezăm. Eu unul nu am apucat să-i văd. Așa a rânduit Dumnezeu.
    Pe 20 Decembrie se împlinește un an de când ni s-au rupt sufletele. Vă mărturisesc, că Dumnezeu ne-a purtat de grijă în toate acele situații. Și astăzi mă minunez cum ne-a acoperit Harul Său, imediat după, astfel încât să nu cădem în deznădejde.
    Pe 19 Decembrie soția mea a făcut o febră puternică de aproape 41 de grade. Nici nu am avut timp să reacționăm. În mai puțin de o oră i-a crescut de la 38 la 41 de grade. Am sunat-o pe doctoriță când avea 38 de grade, ne-a spus să luam o fiolă de algolcalmin în caz că nu scade. Până să ne dumirim ce-i cu noi febra a crescut. Am mers am cumpărat fiola si i-am dat-o soției mele. Am sunat și la ambulanță (afară ningea). A trebuit sa sun de încă două ori ca să le confirm că trebuie să vină. După aproape o oră și jumătate, poate chiar mai mult a venit și ambulanța. Nu prea au avut ce să ne facă. Febra deja scăzuse, iar gravidă fiind nu aveau prea multe opțiuni. I-au luat pulsul și temperatura, au încercat să ne ridice puțin moralul după care au plecat.
    Am rămas amândoi cu frica în sân de ce anume putea să facă febra copiilor. Trăiam cu speranța că sunt bine și vor rezista.
    Am încercat să dormim, cu greu. Când am sunat la ambulanță doamna care a preluat apelul m-a întrebat dacă pe soția mea o doare spatele. Intuiam de ce întreabă lucrul acesta dar nu înțelegeam pe deplin. Spre dimineața, pe 20 Decembrie, orele 2-3 soția mea îmi spune că o doare spatele. O durere surdă mi-a lovit inima. Am realizat că e posibil ca copilașii noștri să se fi desprins de placentă. Însă am încurajat-o spunându-i să stea liniștită căci la prima oră urmează să mergem la doctoriță așa cum stabilisem. Mă căiesc și acum pentru faptul că am stat pasiv și nu am mers imediat la doctor. Numai Dumnezeu știe ce s-ar fi putut face în aceste 2 ore, dar era de datoria mea să fac tot posibilul, și nu am făcut. Peste 2 ore a venit o altă veste, soția mea s-a dus la baie și mi-a spus că a observat niște firicele roz pe hârtia igienică. A căzut cerul pe mine încă o dată. De data asta am realizat amândoi gravitatea. Ne-am îmbrăcat, ne-am urcat în mașina acoperită de zăpada de peste noapte și am fugit la spital. Ne-am rugat tot timpul la Maica Domnului, la Sfinți și Lui Dumnezeu să ne ocrotească și să o miluiască pe soția mea și pe cei doi copii.
    Ajunși la spital i-au făcut o ecografie. Ambii încă trăiau. Unul dintre copii era deja în uter și nu se știa dacă poate fi salvat. Inimioara îi bătea foarte încet. Al doilea copil părea să fie mai bine. După ce am plecat de la consult soția s-a dus într-un salon cu alte femei gravide. Pe mine m-a trimis sa-i cumpăr apă și niște șervețele, începuse să simtă niște contracții. I-au făcut niște injecții iar asistentele nu mă lăsau să stau gonindu-mă încontinuu.
    Am plecat să caut o benzinărie să cumpăr ce-mi spusese, iar când mă întorceam de la benzinărie m-a sunat soția să-mi spună că am pierdut primul copil. O, ce durere! Am incercat să mi-o înăbuș gândindu-mă la cel de-al doilea copil. Am ajuns la ea, am incurajat-o cum mă mai îndemna și pe mine sufletul în acel moment. Cumva, a trebuit să plec iar să iau altceva căci condițiile din spital erau precare. M-am îndreptat către părinții mei care stăteau aproape, trezindu-i din somn cu plânsul meu de tată îndurerat. Fratele meu m-a îmbrățișat, să mă îmbărbăteze. Dar nu conștientizam că o astfel de durere o vindecă doar Dumnezeu.
    Am plecat înapoi spre spital conștient că trebuie să-mi șterg lacrimile încontinuu pentru a vedea drumul și pentru a nu derapa cu mașina. Ajuns la spital, a doua durere năprasnică. Soția mea îmi spune că l-am pierdut și pe al doilea copil. Mi-a spus ca erau așa de frumoși! Dar cumva și al doilea l-a urmat pe fratele lui și a plecat înapoi la Dumnezeu.
    Doamne. numai tu știi taina lor, dar te rog Doamne, consideră-mi durerea aceasta drept rugăciune pentru sufletele copiilor noștri!!! O, durere, o suspin. Nu am cunoscut până în acel moment ce înseamnă cu adevărat durerea.
    Ce a urmat, a fost procedura, ”clasică”, aproape inumană de chiuretaj; căci placenta era atât de lipită încât cu greu a fost curățată.
    Să-mi fie cu iertare pentru, poate, prea multele detalii. Soția mea, nici nu cred că le cunoaște așa cum le-am prezentat eu. Am încercat să lăsăm rana în seama Lui Dumnezeu și să o tămăduiască fără să ne spunem prea multe unul altuia, căci, nu-i așa ce cuvinte mai pot descrie durerea simțită de noi în acele momente. Am așteptat ca un lup în cușcă să-mi pot vedea, măcar, soția, după ce i-a făcut chiuretajul. A dat Dumnezeu ca în acel moment să apară la spital cumnatul meu, fratele geamăn al soției mele. Legătura dintre gemeni a fost confirmată încă odată, căci cumnatul meu nu a putut închide un ochi toată noaptea presimțind un mare necaz ce avea să se întâmple.
    M-a îmbărbătat cum a putut și el mai bine, la fel cum cred că și fratele meu s-a rugat pentru noi.

    Peste câteva zile a venit Crăciunul, ca un paradox, peste durerea noastră, căci în zilele de bucurie ale Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în familia noastră a fost durere și suspin. În durerea noastră i-am scris până și Sfântului, Cuviosului, Părintelui nostru Iustin Pârvu, care negreșit ne-a răspuns. Ne-a scris că numai Dumnezeu cunoaște de ce a îngăduit să se întâmple acest lucru cu noi și copilașii noștri, iar pe viitor trebuie să sporim în nevoințe și în rugăciune.

    Nu pot să nu mărturisesc că toată această durere, ne-a fost alinată de Dumnezeu. Mă miram eu singur cum de mai avem puterea să zâmbim sau să râdem. Cu adevărat Dumnezeu ne-a întărit.

    Însă, om sunt, și încă om cu firea cea păcătoasă și căzută de la Sfințenia Lui Dumnezeu, iar durerea aceasta revine cu atât mai mult cu cât se apropie și data de 20 Decembrie.

    Oare dacă eu ca tată am simțit această durere, nici nu-mi pot imagina ce durere a avut scumpa și draga mea soție, care și-a văzut copilașii plecând unul după altul.

    Mă rog Bunului Dumnezeu, să îi miluiască pe cei doi prunci ai noștri, să-i odihnească în loc de odihnă, în loc cu verdeață unde nu există nici durere nici suspin, ci numai Adevăr și Viață Veșnică! AMIN!

    • Bunul Dumnezeu să vă mîngîie!
      Vă mulțumesc pentru mărturisire. E prima care vine din partea unui tată. Iar în ceea ce privește durerea, nu cred că ea se măsoară în faptul că ești mamă sau tată, ci în profunzimea ființei noastre umane. Cu alte cuvinte, durerea pierderii unui copil – iar în cazul d-voastră a doi copiii – este devastatoare. Ea poate fi depășită doar dacă ne încredem în Domnul și Îl lăsăm pe El să lucreze tămăduirea în inimi, în minte, în trupuri.
      Dacă îmi dați acceptul, o să realizez pînă în 20 decembrie o pagină pentru Luca și Andrei, veșnică să le fie pomenirea! Și o să îi trec și pe pomelnicul de pe blog.
      Cu bucuria întîlnirii,
      mat.E

      • Doamne ajută!

        Vă mulțumesc pentru cuvintele calde, matuska Eufemia. Da, sunt de acord să publicați o pagină în amintirea pruncilor mei și spre întărirea credinței altora care, poate, au trecut prin dureri asemănătoare.

        Nașterea Domnului să ne umple sufletele de bucurie și să ne întărească în toate necazurile care vin din îngăduința Lui, spre binele nostru.

        Vă mulțumesc.
        Un Crăciun plin de bucurii!
        Doamne ajută.

  16. Andreea zice:

    Nu am citit tot. Ma iertati. Plang de cate ori citesc ceva pe acest subiect. Eu am pierdut un copil la doar o zi dupa ce am aflat ca sunt insarcinata. Nu au existat ecografii si nici un corp… Era mult prea mic si nici nu vreau sa ma gandesc unde s-a dus… Doctorul meu mi-a spus ca nici nu era sigur ca eram insarcinata. Probabil a vrut sa ma mai consoleze cand m-a vazut in stare de soc in cabinetul lui. Eu totusi cateva luni mi-am plans pruncul. De curand, la mai bine de un an de la acel eveniment, am fost la o specialista in fertilitate care s-a uitat pe analize si mi-a spus ca am fost cu siguranta insarcinata… Chiar nu stiu ce se intampla in cazurile acestea si as vrea sa stiu. M-am si impartasit la vreo 3 luni de la eveniment… Aceasta ar fi intrebarea nr. 2 – De ce e oprita impartasania? Nu e ca si cum as fi vrut sa se intample… Sau e si vina mea? Ma iertati, cred ca ati raspuns undeva pe blog la asta.

    • Doamne ajută, dragă Andreea!
      Nu știu sigur dacă am înțeles prima întrebare. Părintele meu duhovnic mi-a spus că sînt și lucruri de neînțeles, tainice. Numai Dumnezeu știe de ce s-a întîmplat asta – atît în cazul tău, cît și în cazul meu. Dacă noi credem că Dumnezeu ne ține în mîna Lui, atunci pe toate le primim ca atare. Nu cred că putem înțelege cu mintea noastră limitată, rațională, lucruri tainice. Ai văzut că același răspuns le-a trimis și Părintele Iustin părinților lui Luca și ai lui Andrei: ”numai Dumnezeu cunoaște de ce a îngăduit să se întâmple acest lucru cu noi și copilașii noștri, iar pe viitor trebuie să sporim în nevoințe și în rugăciune.” În această frază nădăjduiesc să găsești atît explicația, cît și răspunsul pentru următoarea întrebare. Răspunsul meu pentru întrebarea 2 este că, după o asemenea experiență grea, dureroasă, e bine să mergem în fața duhovnicului. Și, de aici, îl lăsăm pe părintele duhovnic să ne dea leacul potrivit după inima fiecăruia. Dacă duhovnicul ți-a dat binecuvîntare să te împărtășești după trei luni, el știe de ce a făcut așa.
      Chiar dacă naști un prunc viu, nu te poți împărtăși timp de 40 de zile. Totul rămîne la iconomia Domnului și la lucrarea duhovnicului.
      În ceea ce privește culpabilitatea noastră ca mame, da, cred că e vina firii noastre umane decăzute, slabe, că nu am putut să ne ducem copiii la viața asta pe care o știm. Trebuie însă, să menționez că există iconomia Domnului și eu nădăjduiesc că fii și fiicele noastre pierdute se bucură de lumina Feței Domnului și că o să îi reîntîlnim în Veșnicie.
      Frumos cuvînt și plin de nădejde e ăsta al Părintelui Iustin: ”pe viitor trebuie să sporim în nevoințe și în rugăciune”. Domnul Hristos să te mîngîie! Te îmbrățișez cu drag (:)

  17. Andreea zice:

    Multumesc mult de raspuns. Voi incerca sa sporesc in nevointe si in rugaciune 🙂

  18. popa carmen zice:

    Buna seara,
    Dumnezeu a facut sa va gasesc in aceste clipe de amaraciune cand trec si eu prin aceste clipe inexplicabil de grele. in urma cu 4zile am aflat ca purtam in pantec un bebelus ce trebuia sa aiba 20de saptamani dar care incetase din evolutie cu 4saptamani in urma’ acesta veste mi-a naruit visele dar mai ales mi-a distrus inima.
    l-am nascut intr-un sfarsit dar n-am gasit puterea necesara sa il pot vedea si nici sa-l iau acasa.Traiesc niste momente pe care sigur le intelegeti dar nu gasesc un raspuns la intrebarile mele:daca el nu e vinovat , noi mamele suntem in fata Lui Dumnezeu.? ne va ierta El pentru ceea ce am gresit?
    Va multumesc si multumesc Domnului, ca iesindu-mi in cale acest blog, am gasit cuvine de alinare pentru durerea ce traiesc.
    Sarbatori Luminate tuturor!

    • Draga mea, Hristos a înviat!
      E dureros ceea ce ți s-a întîmplat. Mă bucur că ai găsit blogul, pentru că așa ai putut vedea că nu ești singură în suferință, că au mai trecut și alte mame prin aceeași durere. Acesta a fost și unul din motivele pentru care am realizat blogul: să ne împărtășim și să ne alinăm durerea ÎMPREUNĂ. Sînt alături de tine. Cred că ți-a fost greu să te uiți la el. Și mie mi-a fost enorm de greu!
      Da, e adevărat că înțeleg prin ce suferință treci, nu numai pentru că ai pierdut pruncul, ci și pentru că ceea ce ți s-a întîmplat (numărul de săptămîni la care l-ai pierdut, faptul că s-a oprit din evoluție la 16 săptămîni), am trăit și eu. Îți este greu, dar te rog să nu deznădăjduiești. Adică, să ai încredere în dragostea lui Dumnezeu pentru tine și pentru copilul tău; să înțelegi că nu toate lucrurile pot fi explicate rațional.
      Și să încerc să îți răspund la nedumeririle tale. Nu știu dacă în asemenea situații grele, trebuie să căutăm vinovați. Nu ne ajută treaba asta să ne liniștim. Cel puțin, eu nu m-am liniștit deloc ori de cîte ori am încercat să îmi aduc aminte de vreun moment în care să fii făcut ceva greșit. Ba, din contră, m-am necăjit și mai rău, am plîns, am deznădăjduit. Pe de altă parte, nu pot spune că sîntem oameni perfecți. Deci, oameni păcătoși și nevrednici sîntem în fața lui Dumnezeu. Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu ne pedepsește prin această încercare. Doar ne încearcă credința în El. De aceea, trebuie doar să ne încredințăm Domnului și să Îl rugăm să ne ajute să facem Voia Lui.
      Trebuie să credem că Dumnezeu ne iubește, că nu ne dorește răul. Răul vine din neputința firii noastre, din noi. Știu sigur că, de fiecare dată cînd ne spovedim, Dumnezeu ne iartă păcatele prin părintele duhovnic. Dacă ne luptăm zilnic cu gîndurile rele din minte, cu vorbele rele din gură, cu faptele rele și vrem să ne schimbăm, să fim mai buni, să ne îndreptăm, eu nădăjduiesc în mila Domnului că vom primi și iertare de la Domnul. Așa că aș dori să te rog să mergi la un părinte (în cazul în care nu ai un părinte duhovnic) și să îi spui durerea ta, cu alte cuvinte să te spovedești. O să vezi că te vei liniști. Să încerci să mergi în fiecare duminică la Biserică. O să vezi că te vei întări în credință și vei simți că Dumnezeu te iubește.
      Am găsit aceste cuvinte frumoase în cartea Părintele SELAFIIL de la Noul Neamț, Dragostea care nu cade niciodată, apărută la Editura Cathisma: ”Cum zice acolo, la Pateric. O venit un frate la un Sfînt Părinte și i-o zis: ce să fac, că tare mă chinuie gîndurile din mine? Dar sfîntul zice: dacă ar trece un cîrd de păsări peste o casă, așa-i că nu se întîmplă nimic cu casa? Dar dacă se coboară și își fac cuibar pe casă, îți strică casa. Apu așa și gîndurile. Nu lăsa păsările să-ți facă cuibar pe casă, că-ți strică casa. Nu lăsa gîndurile să-ți intre în inimă și în suflet, cînd vezi că le trimite vrăjmașul. Alungă-le cu rugăciunea și ele fug. Așa-i cu gîndurile. Cum vezi că vine vreun gînd rău, începe rugăciunea: Tatăl nostru…, Împărate Ceresc…, un psalm, Sfinte Dumnezeule, ce mai știi acolo.
      Alt frate cînd s-a dus la un sfînt și i-o zis de gînduri, acela i-o zis: ia întinde mantia și oprește vîntul, poți? Nu pot, avva, că vîntul bate. Apu așa și gîndurile, omul nu poate să le oprească, dar trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu.
      (…) Nu trebuie să știi multe, numai să ai, vrasăzică: smerenia vameșului, răbdarea lui Iov, blîndețea lui David și dragostea care niciodată nu cade.”
      Dacă dorești să creăm o pagină cu povestea ta și a pruncului tău, te rog să îmi spui.
      Cu bucuria Învierii Domnului, te îmbrățișez cu drag și plîng alături de tine și nădăjduiesc în mila Domnului față de noi toate!

      • popa carmen zice:

        Hristos a Inviat tie draga MatusikaEufemia!Sa va dea Domnul un Paste fericit si lumina in suflete!Astazi am fost la Sfanta Biserica si m-am rugat Domnului sa-mi ierte pacatele, ca tare am mai gresit in aceste zile, razvratindu-ma cu mine insami si cerand explicatii pentru ce s-a intamplat.
        Poate am inteles, intr-un sfarsit, intr-adevar a fost o incercare a Lui Dumnezeu si a sortii, facuta sa ma caleasca si sa ma apropie mai mult decat eram de cele duhovnicesti.
        In aceste momente nu mi-a mai ramas decat cainta mea in fata Domnului si speranta ca imi va ierta pacatele comise si ma va ajuta sa ma ” ridic” si sa ma intaresc.
        Iti multumesc ca existi si ca pot vorbi cucineva care intr-adevar ma intelege si a carui cuvinte imi aduc alinare!

  19. adina zice:

    Hristos a inviat! si eu sunt o mama al carei prunc a incetat din evolutie la 25 sapt. avand mai multi copii acasa ( deci avand experienta de mama) am facut doar 2 ecografii in sarcina aceasta. la 21 sapt nu s-a vazut clar daca e fetita sau baiat, iar la 25 sapt nu-i mai batea inimioara. am vrut f mult sa-l nasc intreg, imi era groaza sa-l extraga bucata cu bucata. dupa 4 zile de perfuzii si medicamente, s-a efectuat chiuretaj si s-a intamplat ce nu mi-am dorit. trebuie sa recunosc ca am fost f stresata toata per sarcinii, coplesita si nervoasa. nu-mi mai doream o sarcina, nu mai puteam(am crezut eu) sa cresc inca un bebe mai mult singura, sotul fiind f ocupat si mai putin implicat in cresterea copiilor. acum stiu ca am gresit mult, mi-am neglijat sanatatea, nu l-am iubit si ocrotit ca o mama. pantecul meu i-a devenit mormant. ma simt vinovata, bietul meu prunc nici nu stiu daca a fost baiat sau fata. unele dintre voi va ganditi cu bucurie ca o sa va intalniti pruncii candva, eu ma gandesc cu groaza pt ca nu stiu ce-i voi spune cand ma va intreba: DE CE MAMA n-ai avut grija de mine?! abia am reusit sa scriu, ma iertati! pruncul meu a avut cordonul ombilical innodat. adina

    • Adevărat a înviat Domnul!
      Draga mea,
      așa cum i-am spus și lui Carmen, luptă să alungi din mintea și din inima ta gîndurile de vinovăție. Gîndurile astea nu îți aduc liniște. Roagă-L pe Domnul să te ierte. Roagă-l pe pruncul tău să te ierte. Și, mai ales, luptă să te ierți tu însăți. Asta e cel mai greu. În unele zile nici eu nu reușesc să mă iert. În altele îmi e mai ușor. Chiar dacă la suprafață rana pare cicatrizată, în interior ea rămîne deschisă. Important, însă, e că vreau să mă împac cu mine însămi și cu neputința firii mele umane.
      Tot pentru ca să reușești să te liniștești, mergi și vorbește cu părintele tău duhovnic. Încearcă să te rogi și acasă și la Sf. Biserică.
      Încă o dată îți spun că te învinovățești prea mult. Trebuie să plîngi neputința firii tale, trebuie să te nevoiești cu durerea din inima ta, însă trebuie și să-L lași pe Domnul să judece vina ta cu dragostea și cu mila Lui.
      Fie ca Mîntuitorul Iisus Hristos să te întărească, să te liniștească și să te mîngîie!
      Sînt alături de tine și te îmbrățișez cu drag, preoteasa Eufemia (:)
      Să îmi spui dacă vrei să realizez o pagină cu povestea ta și a pruncului tău.

  20. Corina zice:

    Doamne ajuta! Acum cateva zile am pierdut o sarcina de 8 saptamani( oprita din evolutie). Am avut de ales in urma confirmarij, sa astept sa se elimine singura din organism, natural sau sa se faca chiuretaj. Nesuportand ideea unui chiuretaj, voi lasa organismul sa reactioneze in natura sa.
    Ce voi face, daca voi recunoaste puisorul?
    Ce voi face cu el? Doar n-o sa-l arunc in toaleta :(( .
    Cum voi invata sa accept pierderea lui?
    Ce randuiala ar trebui sa respect , pentru sufletul lui?
    Multumesc anticipat,

    • Doamne ajută, dragă Corina!
      Este bună alegerea pe care ai făcut-o, din punct de vedere duhovnicesc și ortodox.
      Nădăjduiesc însă, că ai vorbit cu doctorul care te tratează și ți-a spus el mai detaliat la ce trebuie să te aștepți, deoarece eu nu am cunoștințe medicale, pentru a te putea ajuta cu informații de specialitate.
      Răspunsurile mele, în ordinea întrebărilor puse de tine sunt:
      1. O să plângi mult și fără încetare, ar trebui să găsești puterea să îl speli și să îl pui într-o bucată de pânză de bumbac. Nu știu cum o să îți dai seama dacă e fetiță sau băiat.
      2. După ce îl înfășori în pânză, îl poți pune într-o cutiuță (de bijuterii). Nu îmi dau seama cât de mic este. De dorit ar fi să te duci și să îl îngropi într-un cimitir. Biserica Ortodoxă Română permite să i se facă acestui copil slujba înmormântării. Nu știu însă dacă preoții te vor ajuta/înțelege în acest sens. Scrie-mi pe ortodoxie.si.viata.contact@gmail.com în ce localitate ești(poate știu un părinte la care să te trimit). De asemenea, Biserica Ortodoxă din Grecia îi socotește pe acești prunci catehumeni și permite să fie îngropați în cimitire. Biserica Ortodoxă din America la fel. Adică, îi socotește copiii de creștini, cărora li se poate face slujba înmormântării și pot fi înmormântați.
      3. Aici e cel mai greu de răspuns. Fiecare dintre noi învață să accepte în felul propriu. Oricum, este un proces care ține toată viața, să nu te aștepți să îți treacă rana vreodată.
      4. Să îl pui la pomelnice la Adormiți cu numele pe care vroiai să i-l pui (iarăși revin cu propoziția de la 1: nu știu cum vei vedea de e fată sau băiat), să dai milostenii atât în ziua în care l-ai pierdut în fiecare an de acum înainte, cât și în zilele în care vei simți nevoia să o faci pentru sufletul lui.

      Sunt alături de tine și o să te pomenesc în rugăciuni, să reușești să îl naști pe copil. Slavă Domnului că te-a luminat să faci asta!

    • angela zice:

      Doamne ajuta,Dumnezeu sa va ajute si eu am piedut un prunc acum 1 saptamana in urma care s-a oprit la 3-4 saptamani in evolutie,eu trebuia sa am 8 saptamani,va sfatuiesc sa il lasati sa iasa de la sine asa a fost si la mine,eu cred ca ati putea pune intru-un loc curat,eu am piedut inca unul la 7 sapatamani acum 2 ani de zile si l-am pus in curtea unei manastiri,langa un promisor.Intrebati duhovnicul daca aveti unul,sau preotul Bisericii.Pe mine m-a sfatuit duhovnicul sa il pun chiar intr-o padure unde nu umbla nimeni,intr-un loc curat,Draga Corina sa fi tare,si sa bei multa apa si sa iei vitamine cu fier caci o sa pierzi destul de mult sange si cheaguri,asa mi s-a intamplat mie.Dupa aceea se merge la Biserica sau puteti sa chemati pe parintele acasa si parintele va citi niste rugaciuni,noua aici parintele nu ne facut slujba inmormanatarii pentru primul prunc,eu locuiesc in Australia,doar mi-au facut rugaciunile ceva asemenator cum se fac dupa ce trece lauzia de la nastere,doar ca au fost mai adaugate cateva rugaciuni speciale,al doilea inca il am aici in casa o sa merg saptamana aceasta si parintele o sa citeasca rugaciunile pentru mama(mine),iar cu fatul care este f micut trebuie sa il pun in pamant undeva,sa intreb parintele,aici la cimitir se plateste si este destul de scump locul cateva mii de dolari,pe langa caci sunt f multe nationalitati si erezii nu este doar un cimitir orthodox.Eu pot sa spun Slava Domnului pentru toate,El stie ce este mai bine pentru noi si nu putem sa trecem peste Voia Lui,multumesc Domnului caci mi-a daruit o fetita pe Daria Nectaria care imi bucura zilele si caci este sanatoasa.Doamne ajuta.Sarbatori fericite cu multa pace si liniste sufleteasca va doresc!!

  21. diana zice:

    Si eu am nascut doua fetite moarte pe 25 ianuarie 2013…Am intrat in cezariana si ele inca traiau…Au murit in timpul operatiei pentru ca inteleg ca nu au respirat deloc. Aveam 32 de sapt si 3 zile….Parintele duhovnic mi le-a inmormantat in curtea bisericii langa alt copilas al carui trupusor il gasisera ei in timpul unor sapaturi…
    Din pacate nu prea pot sa scriu mai mult…Mi-e tare greu, nu am mai putut sa am alti copii de atunci pentru ca am facut foarte multe complicatii in urma operatiei de cezariana. Sper ca cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Domnului sa raman insarcinata anul acesta…
    p.s. eu mi-am vazut fetitele…am visat in noaptea de dinaintea inmormantorii ca daca nu le vad, nu le voi putea recunoaste cand ma voi intalni cu ele…Eu, mama lor…
    Si le-am vazut. Erau asa frumoase, ca niste papusi…cu fetisoarele intoarse una catre cealalta…Imi vor ramane toata viata in minte si in inima…Le-ar fi chemat Antonia si Maria…
    Va multumesc pentru blog, e foarte frumos gestul pentru celelalte mame in suferinte…

    • Dragă Diana, am postat Povestea fetițelor tale pe blogul nostru: https://pruncipierdutisinascutiinaintedevreme.wordpress.com/povestea-antoniei-si-a-mariei/
      Îți mulțumesc că ne-ai împărtășit povestea ta. Sînt alături de tine în aceste zile de ianuarie, grele și pentru inima mea, și îl rog pe Dumnezeu să te păzească! Te îmbrățișez ((:))

      • diana zice:

        Abia acum am intrat pe blog si am observat ca ai publicat povestea lor…M-am emotionat foarte tare, mi-au dat lacrimile instantaneu. Pentru o secunda am avut impresia ca ele traiesc si iti multumesc ca nu le-ai lasat in uitare…
        In mila Lui, Dumnezeu a facut ca prin aceste minuni tehnologice sa putem sa ne apropiem sufleteste de oameni (straini, pana la urma) care au trecut prin aceste suferinte crunte. Impartasirea aceleiasi dureri, faptul ca cineva se roaga si pentru tine, ca cineva citeste povestea ta si plange alaturi de tine, sunt niste mangaieri venite de unde nu te astepti, menite sa-ti aline durerea…
        Dumnezeu sa te aiba in paza! Cred ca realizezi prin acest blog mai multe decat ti-ai imaginat vreodata. Chiar daca nu ne vom intalni poate niciodata, recunostinta pentru acest mare gest al tau va fi mereu in sufletul meu! Si cu ajutorul Lui, sa dea Dumnezeu sa ne vedem in Rai!

      • Amin, dragă Diana. Te îmbrățișez în Domnul (:)

  22. Elena zice:

    Oameni buni si dragi, si eu am pierdut sansa de a fi mama. Am fost binecuvantata cu vestea sarcinii, iar dupa 8saptamani o parte din mine a murit odata cu ea, fetita mea. Stiu ca a fost fetita pentru ca am visat, cand a murit, o voce barbateasca spunand,, But in the end she dies. What a beautiful, lovely daughter she was.” M-am trezit si am jelit pentru ca stiam ca nu pot sa ma mint. Mai avusesem o premonitie asemanatoare cand murise bunicul. ASA a fost. Apoi a urmat tot chinul. Acum, dupa cateva luni, am visat o femeie dintr-o maternitate spunandu- mi sa merg pe drumul de a deveni mama. I-am raspuns ca e greu sa continui pentru ca eu am considerat acest copil nenascut ca pe un membru al familiei. L-am si visat de cateva ori.In vis a aparut sub diverse forme: un bobocel de rata alb pe care il tineam in palma si vroiam sa il ajut sa zboare, un calut brun care mi-a murit(inainte de pierdere), o fata frumoasa care era in casa si a plecat sa prinda o masina(dupa pierdere). Ma rog pentru ea, cateodata o numesc Ioana, altadata ii spun doar copilul meu. Sper sa-si gaseasca linistea impreuna cu toti copiii asemenea.Va rog, cu lacrimi de durere, sa o pomeniti si pe ea. Poate eu nu am fost suficient de buna pentru a deveni de acum mama, chiar daca sunt profesor si iubesc mult copiii.Multumesc si Doamne ajuta!

  23. casellina zice:

    Am dat din intamplare peste acest site, in cautarile mele despre complicatiile care ar putea apare dupa o asemenea sarcina.Am avut si eu o sarcina pierduta cu copilul mort in burta.Am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu in 7 luni (eu de la inceputul sarcinii nu m-am simtit rau, nu am avut greturi stare de rau sau alte simtome grave) cand incepusem sa nu mai simt miscarile bebelusului.Am asteptat cateva zile timp in care noi am fost foarte atenti la miscarile pe care ar fi trebuit sa le simt in burta si am simtit unele miscari care ne-au facut sa credem ca sunt ale bebelusului.
    Se instalase o tensiune in casa referitor la acesta problema cu msicarile bebelusului.Eu simteam ca ceva nu este in regula dar ca si sanatate nu ma simteam rau, ma duceam si la servici.Asadar vineri 13 februarie am fost dimineta la maternitate ca sa vedem ce se intampla si m-au vazut 2 medici la ecograf unde am aflat ca bebelusul este mort.Medicii de aici din Buzau vroiau sa-mi faca cezariana iar noi nu am dorit asta si ne-am dus la Bucuresti la maternitatea Filantropia.Aici am stat internata 4 zile si duminica noaptea (15.02.) am nascut natural un baietel la 7 luni dar mort.Era mort de o saptamana in burta mea…Medicii de aici m-au intrebat daca mi-a fost rau daca am simtit ceva candva dar eu m-am simtit bine.I-au facut analize bebelusului pentru a stabili cauza mortii.De la anatomie patologica mi-au spus ca a fost un hematom pe placenta aparut dintr-o lovitura sau ca am ridicat ceva greu (am cam tinut cont si nu am ridicat sau sa ma fi lovit pe timpul sarcinii).Am cerut copilul acasa (iar duhovnicul ne-a spus ca suntem o familie crestina iar noi ne-am spovedit si impartasit pe toata perioada sarcinii la o luna si putem sa-i dam un nume copilului si sa-l pomenim la adormiti si sa-i facem toate soroacele).
    Asa am facut, luni pe 16.02. am ingropat bebelusul (Valeriu de la Valeriu Gafencu Sf.Inchisorilor) intr-un cimitir din Buzau.L-am vazut, era frumos, semana mai mult cu Ionut (sotul meu).
    Durerile psihice sunt mai mari decat cele fizice.La primul control dupa ce am nascut mi-a spus de situatia fibromulul pe care il aveam de cand am ramas insarcinata (am descoperit la prima ecografie din sarcina ca am un fibrom de 1 sau 2 cm) ca acum are 9 cm si ar trebui operat.Acest fibrom nu a influentat sarcina (sau cel putin asa mi-au zis de la spital).Acum nu prea stiu ce sa fac sa fac operatie sau sa incerc vreun tratament naturist.Aceasta sarcina a fost prima si ne dorim copii.Sper sa ne lumineze Dumnezeu sa luam decizia cea mai buna.Acum imi este greu, imi este foarte frica de urmatoarea sarcina.Maica Domnului sa oroteasca pe toate femeile care au trecut printr-o pierdere de sarcina.Va multumesc pentru ca am avut ocazia sa impartasesc cu voi aceasta incercare din viata noastra.

  24. Elena-Adriana Ciobanu zice:

    Doamne ajuta. Povestea mea e putin diferita, dar tot plina de durere. Durerea mea se numeste Mihail. L-am nascut pe data de 6 septembrie 2014. Am nascut de fapt doi copilasi, Mihail si Stefan. Stefan e bine, are acum 6 luni, dar Mihail…este durerea mea. A trait doar cateva ore, ore in care nu am crezut ca va muri. Nici eu, nici doctorii care au facut tot posibilul sa mi-l salveze. Si totusi, cand am vazut cum trec minute in sir fara sa-l aud plangand, ci doar gemand, cand am auzit ca medicul ii tot injecteaza adrenalina, mi-am dat seama…copilasul meu va muri. M-am rugat plangand de medici sa ma lase sa-l botez si tot spuneau ca n-o sa moara, de ce sa-l botez? Aproape o ora i-am implorat caci mi-a fost teama ca Mihail, pruncutul meu nu-L va putea vedea pe Dumnezeu. Intr-un tarziu, sprijinita de doua asistente, l-am stropit cu apa in numele Sfintei Treimi si i-am pus numele Mihail, dupa Arhanghelul Mihail a carei minune din Colose este pomenita in calendar la aceasta data, 6 septembrie. Dupa botez, copilul meu a mai trait o ora, timp in care tatal lui, care este preot, a venit si a continuat intreaga randuiala a botezului, cu rugaciuni si mirungere. Nasa i-a tinut lumanarea la botez.
    Pe 9 septembrie, l-am inmormantat crestineste pe Mihail. M-a impresionat slujba inmormantarii pentru prunci, este atat de frumoasa… Si-apoi copilasul meu, tinut in brate de tatal sau, cu crucea tinuta de Nasul sau a fost pus in mormant, sa-si doarma somnul vesniciei.
    Acasa il avem pe Stefan, doarme linistit in patut, e un copil sanatos si cuminte. In cimitir il avem pe Mihail, doarme in patutul lui de pamant, a atat de liniste si pace la mormant. La un an ii vom face tort lui Stefan si-i vom aprinde o lumanarica, iar lui Mihail ii vom aprinde si lui o lumanarica dar nu pe tort ci pe coliva.
    Am atat durere in suflet, o parte din mine s-a ingopat alaturi de Mihail. Mi-am impus sa fiu tare pentru cei 4 copii pe care-ii am acasa, dar in fiecare noapte, cu sufletul impovarat si cu ochii plini de lacrimi, ma asez in fata icoanelor sa le povesetesc durerea mea. In fiecare dimineata ma rog la Maica Domnului si la Dumnezeu sa-mi dea putere sa merg mai departe.
    Mihail a fost un copil frumos, din pacate strangulat in timpul sarcinii cu cordonul ombilical de 4 ori. Din aceasta cauza organele interne nu s-au mai putut dezvolta. Dumnezeu l-a iubit mai mult decat noi, si l-a luat langa El, am pierdut un copil, dar am castigat un rugator la Dumnezeu.

  25. anamaria zice:

    Si eu am pierdut un copil cind eram insarcinata in 3 saptamani. A fost vina mea ca fiind prima oara insarcinata nu am stiut daca il doresc sau nu, nu realizasem cat de mare era darul lui Dumnezeu. Am plans si acum sint 9 ani de atunci.
    M am apucat sa caut pe subiectul asta pentru ca mi se facuse dor de bebelus ul pe care nu l am vazut niciodata. Ma gindesc la acel copil de atunci. Mai am inca 2 copii cu care am ramas insarcinata pe urma.
    Eu nu stiu cum sa ma rog pentru primul meu copil, doar spun in fiecare seara „binecuvintat sa fie sufletul copilasului in vecii vecilor ” si ii cer iertare. Lui Dumnezeu si la copil.
    Nu am facut nici o randuiala. Pentru ca nu stiu ce pot face in acest caz.
    Doamne Isuse Hristoase Mantuitorul Nostru Fiul Lui Dumnezeu Miluieste – ma pe mine pacatoasa.
    Pentru fiecare suferinta scrisa aici ma doare sufletul cind citesc. Dumnezeu sa ocroteasca pe fiecare si sa-i aline durerea cu multa iubire si liniste si pace.

    • Draga mea AnaMaria,
      poți să te rogi pentru el, poți să dai milostenii, să ajuți familiile nevoiașe, care au mai mulți copiii.
      Ce frumos că Domnul te-a mai binecuvîntat cu copiii! Cred că a fost spre întărirea ta în credința că El te iubește, că nu te-a părăsit, că te ocrotește în continuare.
      Dorești să creez o pagină și cu povestea ta?
      Te îmbrățișez cu drag! ❤

  26. Ludmila zice:

    Buna ziua Matuşca Eufimia, eu va scriu din Republica Moldova. Am 26 de ani si de curînd am trecut cu sotul prin ceea ce nu credeam ca se poate întîmpla vreodată.
    Pe 30 mai trebuia să nasc un baiețel perfect sănătos, purtat într-o sarcină absolut fără nici o problemuță. Sîmbăta seara pe 23 mai ne-am jucat cu el, am vorbit ambii cu el, lam mingiat si am adormit. Noaptea am visat ca mi sau rupt apele, dar erau negre si nu le puteam opri. Duminica dimineata mam trezit ca de obicei la 6.30, dar parca sufletul era pustiu si trist nu stiu de ce. Abia dupa vreo 2 ore miam dat seama ca de dimineata nu miam simtit puiul miscindu-se, si de indata miam sunat medicul care mia spus ca crede ca azi miine am sa nasc si el sa linistit de aia nu se misca. Noi orcum eram alarmati si dupa inca vreo 2 ore, am mers sa verific daca totul e bind cu el. Cind am ajuns la spital, inimioara nu mai batea, medicul de garda care era nea dus la vreo 3 aparate si nu stia cum sa ne spuna ca bebele nostru nu mai este……dar eu deja de la prima expresie a fetei lui am inteles totul…..😢. Au urmat 3 zile in care mi-au provocat nasterea, in care toti inclusiv si medicii deja se temeau de viata mea. Dar cu ajutorul domnului am nascut marti pe 26 mai, pe baietelul meu. Cind nasteam ma mai rugam sa se intimple o minune si poate sa ii aud acusi tipetele, dar nu a fost sa fie….Sa nascut cu cordonul strins în mînuța lui, cauza de la care sa sufocat singur, cel putin asa zic medicii.
    Din pacate la noi în Moldova preoții nu au dorit sa faca slujba de pomenire, lam ingropat linga bunicii mei. Eu nu am fost cind lau ingropat, inca nu eram externata din spital dar si medicii iau recomandat soțului ca eu sa nu merg.
    Acum au trecut 2 saptamini , parca timpul trece dar rana mea mai tare se adinceste, pling cind ramin singura, cu soțul incercam sa ne tinem tari unul fata de altul, dar il vad cum el plinge in alta camera. Nu stiu ce sa cred, ca baietelul nostru a fost luat de dumnezeu pentru ca asa era mai bine, sau cum mai citisem pe un blog al unui preot, pentru pacatele parintilor. A fost primul nostru copilas asteptat de toti, purtat cu multa grija 9 luni de zile, la biserica am mers in perioada asta, chiar daca nu regulat si in fiecare zi ma rugam la domnul sa il aiba in paza si sa fie sanatos.
    ALINAȚI-MĂ, dacă puteți cu o mîngîiere, si spuneti-ne ce sa credem, si cum sa traim mai departe fara frica ca la urmatorul copilas se va intimpla la fel
    Multumesc pentru tot, si dumnezeu sa ne aibă in paza lui.

    • Draga mea Ludmila,
      sînt alături de tine cu rugăciunea și cu gîndul!
      E normal să mai suferi încă … Eu l-am pierdut pe Nectarie acum 4 ani deja și încă mi se umplu ochii de lacrimi cînd mă gîndesc la el. E o durere care, uneori pare că dispare, dar e în inimă pentru totdeauna.
      Nu mai încerca să îți explici ce s-a întîmplat ( deși asta sîntem tentate să facem de cele mai multe ori). Oricum, nu ai cum să înțelegi logic. Părintele meu duhovnic mi-a spus că e o taină. Așa cred că e și în cazul tău și în cazul tuturor mămicilor/tăticilor care și-au mărturisit durerea pe acest blog. De aceea, nici nu trebuie să te mîhnești, să încerci să înțelegi ceva peste puterea ta/noastră de a înțelege. O să vedem de ce și cum atunci cînd vom ajunge în Împărăția Domnului. Pînă atunci, însă, sînt convinsă că Domnul te va ajuta! Să nu deznădăjduiești! Să te gîndești că Domnul te ajută chiar și acum, cînd ți se pare că ești singură în suferința ta!
      La fel cum nu îți va dispărea durerea, undeva în mintea ta va fi prezentă și frica. Știu că e greu. Îți spun doar că există mame care au fost binecuvîntate de Dumnezeu, după ce au pierdut copiii. De pildă, dacă citești Povestea lui Samuel, să știi că mama respectivă are acum un băiețel de 2 ani, care a venit ca binecuvîntare și din partea Părintelui Arsenie din Prislop. Apoi, mama ce ne-a povestit experiența ei la Povestea Larisei-Maria are și ea o fetiță de aproape 3 ani, cred. Le voi ruga să scrie cîteva rînduri și despre aceste bucurii din viața lor. De aceea, cred că – așa cum spunea Părintele Sofronie din Essex (rus de origine) – dacă pentru tine va fi de folos, Domnul îți va mai dărui copiii.
      Te îmbrățișez cu drag și cu bucurie că ne-am întîlnit! Voi crea o pagină și pentru povestea băiețelului tău. Cum l-ai numit?

    • Maria zice:

      Ludmila, te inteleg suta la suta, exact la fel am patit si eu, si coincidenta….tot din Republica Moldova sint si eu…. Poate luam legatura, chiar vreau sa vb cu cineva care poate sa ma inteleaga. Si eu la rindul meu sa dau un sfat corespunzator. Citeste textul de mai jos cu numele Maria, este situatia mea…din pacate

  27. Maria zice:

    Nu am avut curajul sa citesc tot, nu pot….cu exact jumate de an in urma la 39 de saptamini si citeva zile am dat nastere unui copilas de 3,5 kg, 52 cm…..decedat. CU 2 zile inainte de a-l naste am aflat la ecograf ca baietelul meu a cedat. Nu stiam pe cine sa invinovatesc, pe cine nu, toata lumea era vinovata pentru mine, si in prezent la fel. In fiecare seara ma rog Lui Dzeu sa aiba grija de el, sa mi-l boteze. Singura mi-am compus mica rugaciune. Socul inca nu l-am trecut si cum scria si mai sus, e ceva ce va ramine pe viata in inima mea. De durere nu se vorbeste, eu l-am vazut, l-am plins, l-am ingropat, si la mormint am sadit un trandafir, asa mi-a spus preotul sa facem. Mai sus am vz ca se poate de pus si Sfinta Cruce, nu am stiut, Am devenit din om neom. Nu mai gindesc cum trebuie, sint plina de ura, ma enervez din orice. Unicul care mai am incredere este Bunul Dzeu, si parintii la rindul lor. Nustiu ce sfat sa cer, la care usa sa bat. Ma poate intelegere doar o mama care si-a ingropat propriul copil…

  28. Ludmila Mocanu zice:

    Maria, imi pare foarte rau,,,,,,,,eu eri am avut 2 luni de cind am nascut, si tot ce traiesc mi se pare un vis urit, inca nu fac diferenta dintre vis si realitate.
    Cit despre contacte scrie-mi in posta liuda19@list.ru si luam de acolo cumva legatura, mi-ar face placere si poate ar fi mai usor pentru noi. Astept.

    • Dragele mele, sînt alături de voi. Peste o lună, se împlinesc 4 ani de cînd l-am născut pe Nectarie. Şi vremea a trecut, dar durerea tot mai există. Mă gîndesc că în cazul vostru rana este mai recentă şi durerea mai mare. Domnul să vă aline inimile şi minţile! ❤

      • anku zice:

        Dragă Mamă
        Scumpea mea Dumnezeu sa va binecuvanteze pe voi toti Si pe toti Pruncisorii cei trecuti in nefiinta si cei care sunt alaturi de Parintii lor.Va inteleg durerea.Eu am nascut pe 8 Martie la 22 de saptamani,5 luni si 2 saptamani.Noah si Luca vietile mele,nu au supravietuit,pentru ca erau prea mici.Am avut o infectie in sange.Locuiesc in Anglia,unde unii doctori cat si asistente sunt nepasatori,nepasatoare,mori nu mori,lor le este bine,indiferent.Mi-au facut vaccinul antigripal fara a verifica istoricul meu de gravida.
        Noi suntem Ortodoxi,Pruncii mei insa au primit binecuvantarea de la Parinte Catolic Englez.In binecuvantare le-a rostit numele Noah si Luca.Marti a avut loc incinerarea.Ma chinuia rau gandul de incinerare,dar am vorbit cu preotul care a si facut slujba,inainte de inmormantare,ca trupul nostru e total diferit de suflet.Corpul e trecator,pe cand sufletul e etern.A fost foarte important pentru mine sa imi explice tot.Cum spuneai tu scumpa Mama ca nu trebuie sa ne gandim ca ei sunt in loc umed,ca le e rau unde sunt.Noi trebuie sa ii vedem de-a dreapta lui Dumnezeu,pentru ca ei au venit Ingeri,Ingeri s-au intors.
        Intre contractiile alea dureroase si pauzele dintre contractii am avut un vis,am auzit o voce care mi-a spus atat Noah si Luca.Cand m-am trezit l-am strigat pe sotul meu si i-am zis.”Tati meu,Copiii nostr se vor numi Noah si Luca,asa am visat Tata,astea vor fi numele lor”.O prietena mi-a spus.”A fost vocea Ingerului Lor care ii chema Acasa”.Acum nu stiu cum sa spun,atat eu cat si sotul meu,avem un sentiment de eliberare.Poate suna neomenesc,nu stiu cum sa exprim sentimentul.A fost si este Voia Lui Dumnezeu,nimeni nu o poate schimba.Am acceptat Voia Domnului si o acceptam.El decide ce este bine sau rau.Cine stie care ar fi fost viata Pruncilor Nostri.De asta s-o fi intamplat asa.Noi trebuie sa rugam cu tot sufletul pentru Pruncii nostri.I-am rugat din suflet sa vina inapoi la tati si mami.mi-e atat de dor de ei.Nu am lacrimi sa mai plang si nici trista nu mai sunt.Nu mai vreau nici sa fiu trista nici sa plang.Se intristeaza si ei,si nu vreau sa ii stiu suparati.
        Mama draga si Tata drag Dumnezeu sa va dea putere sa va treaca durerea,si mai incercati de Bebic.Va doresc din suflet sa aveti parte de mangaiere sufleteasca.Si iubitul si scumpul drag Nectarie sa vina inapoi si sa va umple sufletul si casa de rasete,galagie si tot ce va doreste sufletul vostru.
        Eu mai am o sarcina pierduta in 2013,am pierdut sarcina la 5 saptamani.Ma rog la Dumnezeu sa mi-i dea pe toti 3.Danku Marin este facebookul meu daca vrei sa mai vorbim.
        Va pup si va imbratisez cu drag.Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti si pe toate sa aiba grija de voi toti.Multa sanatate va doresc.Doamne Ajuta
        iertati-ma pt greselile gramaticale.

      • Anku zice:

        Dragă Mamă
        Scumpea mea Dumnezeu sa va binecuvanteze pe voi toti Si pe toti Pruncisorii cei trecuti in nefiinta si cei care sunt alaturi de Parintii lor.Va inteleg durerea.Eu am nascut pe 8 Martie la 22 de saptamani,5 luni si 2 saptamani.Noah si Luca vietile mele,nu au supravietuit,pentru ca erau prea mici.Am avut o infectie in sange.Locuiesc in Anglia,unde unii doctori cat si asistente sunt nepasatori,nepasatoare,mori nu mori,lor le este bine,indiferent.Mi-au facut vaccinul antigripal fara a verifica istoricul meu de gravida.
        Noi suntem Ortodoxi,Pruncii mei insa au primit binecuvantarea de la Parinte Catolic Englez.In binecuvantare le-a rostit numele Noah si Luca.Marti a avut loc incinerarea.Ma chinuia rau gandul de incinerare,dar am vorbit cu preotul care a si facut slujba,inainte de inmormantare,ca trupul nostru e total diferit de suflet.Corpul e trecator,pe cand sufletul e etern.A fost foarte important pentru mine sa imi explice tot.Cum spuneai tu scumpa Mama ca nu trebuie sa ne gandim ca ei sunt in loc umed,ca le e rau unde sunt.Noi trebuie sa ii vedem de-a dreapta lui Dumnezeu,pentru ca ei au venit Ingeri,Ingeri s-au intors.
        Intre contractiile alea dureroase si pauzele dintre contractii am avut un vis,am auzit o voce care mi-a spus atat Noah si Luca.Cand m-am trezit l-am strigat pe sotul meu si i-am zis.”Tati meu,Copiii nostr se vor numi Noah si Luca,asa am visat Tata,astea vor fi numele lor”.O prietena mi-a spus.”A fost vocea Ingerului Lor care ii chema Acasa”.Acum nu stiu cum sa spun,atat eu cat si sotul meu,avem un sentiment de eliberare.Poate suna neomenesc,nu stiu cum sa exprim sentimentul.A fost si este Voia Lui Dumnezeu,nimeni nu o poate schimba.Am acceptat Voia Domnului si o acceptam.El decide ce este bine sau rau.Cine stie care ar fi fost viata Pruncilor Nostri.De asta s-o fi intamplat asa.Noi trebuie sa rugam cu tot sufletul pentru Pruncii nostri.I-am rugat din suflet sa vina inapoi la tati si mami.mi-e atat de dor de ei.Nu am lacrimi sa mai plang si nici trista nu mai sunt.Nu mai vreau nici sa fiu trista nici sa plang.Se intristeaza si ei,si nu vreau sa ii stiu suparati.
        Mama draga si Tata drag Dumnezeu sa va dea putere sa va treaca durerea,si mai incercati de Bebic.Va doresc din suflet sa aveti parte de mangaiere sufleteasca.Si iubitul si scumpul drag Nectarie sa vina inapoi si sa va umple sufletul si casa de rasete,galagie si tot ce va doreste sufletul vostru.
        Eu mai am o sarcina pierduta in 2013,am pierdut sarcina la 5 saptamani.Ma rog la Dumnezeu sa mi-i dea pe toti 3.Danku Marin este facebookul meu daca vrei sa mai vorbim.
        Va pup si va imbratisez cu drag.Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti si pe toate sa aiba grija de voi toti.Multa sanatate va doresc.Doamne Ajuta
        iertati-ma pt greselile gramaticale

  29. diana sosa zice:

    Draga doamna, imi pare nespus de rau pt dvs. si ma rog bunului Dumnezeu sa va aline durerea! Domnul a facut ca eu sa intru in aceasta pagina si sa descopar aceasta trista poveste de viata care e aproape idéntica cu a mea! Am si eu un NECTARIE acolo sus printre ingerasi, dar in cazul nostru Domnul a ingaduit ca puiul meu sa primesca sf.botez!!! Multumesc Doamne pt asa minune! Spun minune pt ca pe Nectarie l.am nascut la doar 20 de saptamani ,si a trait 7 minutele ,putin dar suficient cat sa ii dam botezul de urgenta .Noi suntem un Spania, iar medicii de aici su fost foarte intelegatori cu noi si ni l-au tinut pe Nectarie pana m.am recuperat eu k sa pot asista la inmormantare !Si la doua saptamani l.am visat ca mi-a adus flori si mi-a multumit pentru ce am facut pt el( 3 luni am stat doar intinsa in pat si mi-au fost administrate aprox. 80-90 pungi cu antibiotice) Astazi ,17 martie se implinesc doi ani. Eu am mai pierdut doua sarcini inainte ( 7sapt.- 12sapt.) si va inteleg durerea pierderii unui bebelus nebotezat .Domnul sa va dea putere si liniste sufleteasca sa puteti indura o asa pierdere !! Doamne ajusta!!!

  30. armonycom zice:

    Doamne ajuta!
    Nu credeam ca exista un astfel de site, sa vad povestile atator mame suferinde. Am pierdut si eu, 4 sarcini, 4 prunci iubiti si doriti. Multe intrebari, lacrimi, imi e si teama sa sper ca intr-o zi poate Dumnezeu imi va ingadui sa ii tin in bratele mele. Cum e starea lor oare? Cum a lasat Dumnezeu sa se intample asa? Nebotezati….. Intrebari multe….
    Acum o saptamana am pierdut ultima sarcina, era marisor dragutul de el, avea manute si picioruse deja, era copilul meu. Numele erau deja pregatite, pentru fetita sau baiat, tot aceleasi pentru toti cei 4 pierduti.
    Dumnezeu sa ne intareasca pe toate, sa ne ajute sa acceptam si sa facem voia Lui cea Sfanta!

  31. Maria zice:

    Buna ziua.Am fost insarcinata cu gemeni..din motive neștiute s-a grabit nasterea si am nascut la 28 de saptamâni de sarcina un baietel si o fetita.Baietelul sa nascut primul,si văzând ca avea o culoare bleu-mov i-am spus cuvintele de botez..L am botezat prin stropire cu apa spunând :te botez Athanasios in numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh.Amin.O ora mai tarziu,baietelul a murit.Ma frământa mereu gandul si plang la gandul ,ca nu am spus bn cuvintele si poate ca botezul nu este valabil?!daca este valabil,care este rânduiala ce treb făcută pt suflețelul lui??

  32. Anca zice:

    Doamne ajuta!
    Indraznesc sa astern si eu povestea Alexandrei; usor nu imi este …
    Au trecut aproape 5 luni de cand am nascut-o si parca a fost mai ieri …
    Zilele astea imi aduc aminte cu cata bucurie am privit anul trecut pe vremea asta testul de sarcina pozitiv care imi arata ca Ioan, baietelul care acum are 4 ani, va avea un fratior/ surioara.
    A fost o sarcina oarecum usoara, fara complicatii, decat cele din primul trimestru. Nu am fost la controale foarte dese; in ultimele 3 saptamani luasem mai mult decat de obicei in greutate, m-am umflat foarte mult la maini, picioare, fata. Nu banuiam ca este o problema atat de grava precum s-a dovedita ca a fost preeclampsia, de aceea nu am fost la maternitate mai repede. Momentul in care am decis sa merg a fost cand nu am simtit-o pe Alexandra miscand. M-am simtit si mai rau, aveam si contractii foarte dese (putin dureroase) si l-am rugat pe sot sa ma duca la maternitate. Ma asteptam la ceva rau; nesimtind miscarile (era a doua zi deja) ma asteptam la ce e mai rau….si totusi….cand mi-au spus 2 doctori care m-au vazut in seara aceea ca bebelusul nu are activitate cardiaca m-am blocat pur si simplu…nici sa plang nu am avut putere in momentele acelea…s-a blocat ceva in mine…s-a rupt si rupt a ramas…si rupt va ramane. Aveam 36 de saptamani implinite. M-au mai vazut inca 2 doctori, unul in seara aceea, inca unul a doua zi. Acelasi diagnostic. Noaptea tarziu, dupa ce m-au internat si mi-au facut ceva tratamente cu antibiotice, dupa ce m-am „linistit” in patul meu, am putut sa strig catre Dumnezeu si Maica Domnului; sa plang si sa cer o minune; o minune sa bata din nou inimiora Alexandrei. Am crezut cu tot sufletul meu de mama ca acest lucru este posibil; am crezut cu toata puterea mea si m-am rugat cu toata puterea cu care o poate face doar o MAMA. Dar m-am linistit in acea noapte cu gandul ca Dumnezeu va face asa cum va fi mai bine. A urmat provocarea nasterii, am avut un „inger pazitor” langa mine in momentul travaliului, o prietena care a lasat toate pentru a sta langa mine. Si a fost atat de uimitor ca dupa ce am nascut si am vazut-o pe Alexandra am simtit atata bucurie si liniste. Era atata liniste si pace pe chipul ei; era atat de frumoasa. Mi-a transmis linistea ei. Au fost niste momente unice, de nedescris, in care i-am simtit pe toti cunoscutii, prietenii, familia, alaturi de mine in rugaciune. L-am simtit aproape pe Dumnezeu. Simteam ca ii iubesc pe toti. A fost ceva neasteptat…dar pe care l-am uitat in zilele / saptamanile ce au urmat.
    I-am declarat razboi lui Dumnezeu, sa ma faca sa inteleg cum de s-a putut intampla asa ceva, sa ma recastige. Ce fel de Dumnezeu este? A fost atata revolta in sufletul meu, atata furie, durere. Nu pot descrie in cuvinte toate trairile din saptamanile acelea. Au fost traite la cote maxime; m-am simtit mai vie ca nicicand, desi mi se parea ca sunt moarta si nu vad rostul vietii; o intreaga controversa. Am gandit ca ortodoxia este o credinta a nebunilor; ca numai nebunii il pot iubi pe Dumnezeu, pe Dumnezeu acesta de neinteles; nebuna am fost si eu in maternitate de am putut sa ma bucur la nasterea fetitei moarte si sa dau Slava Domnului pentru toate; bucuria nu a fost cu puterea mea ci mi-a fost daruita.
    Mult timp nu am putut sa ma bucur de darurile primite. Treptat incep sa ma bucur, sa constientizez ce fel de Dumnezeu avem. Am tinut cat am putut de rugaciunea de acasa, de acatistul Sfantului Duh mai ales, de Spovedanie cat mai deasa, de Sfanta Impartasanie. Cu asta ma hranesc, cu asta sunt vie. Prin intermediul parintelui duhovnic (care dovedeste o rabdare nemarginita fata de durerea mea) Dumnezeu mi se releva iar; mi se face iar cunoscut ca Bun, Milostiv, Rabdator, Dragoste. O infinita rabdare ce are Dumnezeu si care ma asteapta sa-L cunosc; si ma lasa sa ma lupt cu El si ma iubeste in continuare.
    Parintele duhovnic i-a facut slujba inmormantarii care se face pentru pruncii nebotezati. Are un mormant micut si frumos. Primeste acum mai multe flori decat ar fi primit daca s-ar fi nascut.
    Alaturi pe tot drumul acesta a fost si este sotul meu. A aratat multa rabdare si intelegere si il iubesc foarte mult.
    Este o experienta foarte trista, foarte dureroasa, si totusi atat de necesara.
    Este foarte grea recuperarea; o parte deja s-a facut; dar durerea este acolo; golul lasat de moartea Alexandrei este si va fi pana o voi reintalni Sus langa Dumnezeu. Nu am putut sa particip la Botezul baietelului unei prietene; mi-e greu in parc sa vad carucioare cu bebelusi mici. E un drum lung …. dar Dumnezeu este alaturi; L-am simtit si il simt ca ma tine de multe ori in brate sa parcurg acest drum.

  33. Ela zice:

    Nu stiu cum sa povestesc,insa nu ma opri din a plange..avem o fetita frumoasa si sanatoasa de trei ani jumate,pe care o iubim mai mult ca orice.sarcina a fost relativ usoara,cu stat la pat in ultima luna,insa Dumnezeu a avut mare grija de noi si ne bucuram de ea. In urma cu doi ani si putin,am hotarat ca e momentul potrivit sa avem si al doilea copil (asa cum visasem,ca vom avea doi copii inca din prima luna de cand mi-am cunoscut viitorul sot).. un an a trecut si nu se intampla nimic…am facut nenumarate analize,investigatii,totul parea in regula insa tot nu reuseam. Acum o luna eram programata pt operatie,ultima incercare de a descoperi cauza infertilitatii (implinindu-se deja doi ani de incercari). Cu trei zile inainte de interventie,am aflat ca vom avea un copil…bucuria a fost de nedescris,si ii multumeam lui Dumnezeu pentru fiecare zi in care micutul meu exista si crestea. La 7 saptamani,i-am auzit inima batand si a fost un sentiment extraordinar. Totul din viata noastra parca avea un alt sens…i-am multumit lui Dumnezeu pentru ca ne-a ascultat rugaciunile noastre si ale celor care ne-au citit nenumaratele acatiste,udate cu lacrimi de dorinta si speranta… in urma cu doua zile insa,am avut o puternica stare de ameteala si simptomele sarcinii parca au fost luate subit. Noaptea,la camera de garda ni s-a spus ca inima bebelusului de aproape 9 saptamani nu mai batea. Spre rusinea mea,primul gand a fost sa las medicul sa faca chiuretajul,ma sfasia gandul ca a murit copilul in pantecele meu… insa am mers acasa,a urmat cea mai lunga noapte din viata mea,iar dimineata medicul meu mi-a confirmat oprirea in evolutie a micutului,luand decizia sa lasam totul sa decurga natural… putini oameni stiau de sarcina,imi doream atat de mult incat nu as fi vrut sa fie afectata de vreun gand rau. Surioara lui ii pusese un nume,si ma doare sufletul sa ii explic ca…nu mai e. Mi se pare ca cei din jur,in dorinta de a ma imbarbata,minimizeaza durerea pe care o simt. Dar eu stiu ca a fost copilul meu,pe care l-am asteptat atat de mult,si l-am iubit din prima clipa. Il si vedeam mare,cum ii voi povesti ca a venit la timp,parca intentionat,ca mami sa nu faca operatie… ma doare sufletul enorm si imi doresc nespus sa stie ca l-am iubit si l-am asteptat. Vreau sa ma rog ca Dumnezeu sa aiba grija de el,sa stiu ca e bine acolo sus,si il rog sa ma ierte daca i-am gresit eu in vreun fel. Am incercat mult sa am grija de mine,de el,dar ma macina gandul ca l-am dezamagit si ma simt extrem de neputincioasa.. Doamne,ai grija de puiul meu si ai mila de noi sa mai putem avea un copil sanatos candva…

  34. Ela zice:

    Am ajuns aici cautand rugaciuni care ar fi potrivite pentru copilul pe care nu am apucat sa il tin in brate… Nu a trecut nici o saptamana de cand am ajuns noaptea la camera de garda, speriata de o sangerare neasteptata. Deja plangeam…parca l-am simtit zilele acelea cand i-a incetat inimioara inauntrul meu, dar nu vroiam sa gandesc nimic negativ, ca sa nu ii fac vreun rau… Doamna dr a incercat sa ne linisteasca, ca nu e neaparat ceva in neregula. Insa…mi-a fugit pamantul de sub picioare cand a zis „exista o problema…lui bebe nu ii mai bate inima”. Aveam aproape 9 saptamani de sarcina – stiu, o varsta mica. Dar asta nu inseamna ca nu il iubeam deja. Era speranta si bucuria noastra, ca vom avea al doilea copil, dupa mai bine de doi ani in care nu reuseam sa concepem. Desi ne-am supus timp de un an multor analize, toate bune. Amandoi sanatosi, nici 30 de ani impliniti. La 24 a aparut primul nostru copil, o fetita sanatoasa si dorita din suflet. Nu eram pregatiti in totalitate, insa stiam ca imi doresc tare mult. A durat doar 4 luni sa o concepem, m-am rugat la Dumnezeu sa ne trimita un copil, i-am promis ca il vom iubi neconditionat, si vom avea mare grija de el. Ne-am casatorit pe repede inainte, ne-am luat casa si ne-am pregatit cum am putut. Cu mici emotii, sarcina a decurs bine in mare parte, si am ajuns la programarea cezarienei. Cand mi-am vazut fetita, tocmai nascuta de doua minute, am pupat-o pe obraz si nu imi venea sa cred cat de frumoasa poate fi, parca vazusem o bucatica din Dumnezeu. Nu exista lucru mai frumos pe lumea asta decat sa ii tii in brate, sa le simti caldura si sa ii privesti in ochi…am simtit ca avem un cu totul alt rost in viata asta. Si ne doream asta din nou, cu toata inima. Aleseseram, dupa stat pe ganduri, sa programam o interventie laparoscopica si histeroscopie, ca ultima speranta ca putem descoperi ce este in neregula, dupa atata timp de nelamuriri si neliniste, dupa atatea analize si nenumarati medici la care am fost, majoritatea ridicand din umeri. Iar atunci s-a intamplat. Cu 3 zile inainte de data stabilita a interventiilor, testul de sarcina a iesit pozitiv. Parca era copilul meu, spunandu-mi sa nu ma mai chinui, ca el va veni la mine. Eram amandoi foarte fericiti. O luna si o zi – atat a durat fericirea vestii, pana cand am ajuns intr-un moment de disperare si tristete, de durere ca nu mai era copilul nostru. Copilul pe care l-am asteptat mult timp, pe care il vedeam deja mare si abia asteptam sa ii spun ca ii multumesc pentru ca a aparut la timp, copilul pentru care ne rugaseram din suflet si pentru care am pus multe acatiste, udate cu lacrimi de speranta si dorinta. Am plecat in seara aceea de la urgente, disperata sa ii pot spune ca imi pare rau,ca il iubeam si ca il rog sa ma ierte daca i-am gresit cu ceva. Si sa il rog pe Dumnezeu sa aiba grija de el. Un sentiment inexplicabil de vinovatie, cu toate ca de cand am aflat de el, l-a ascultat intocmai pe doctor si am facut tot posibilul sa am grija de mine, sa il pot tine in siguranta, sa creasca si sa il strangem in brate. Am mers acasa, pentru cea mai lunga noapte din viata mea. Nu intelegeam de ce, nu puteam sa cred ca e adevarat, si nu imi gaseam locul sa ma reasez intr-o lume in care copilul meu nenascut nu avea sa mai fie. Nu cred ca vor trece vreodata durerea si tristetea, senzatia ca imi tremura tot corpul cand plang si ma gandesc ca as vrea sa ii spun cat de rau imi pare ca nu am putut face nimic. Sentimentul de neputinta ca sunt om, un om care nu a putut opri sa se intample acest lucru…Tot ce imi aduce alinare e sa ii spun fetitei mele ca o iubesc mai mult ca orice, ca poate intr-o zi ii va da Dumnezeu un alt fratior sau surioara, si ii va putea pune din nou un nume, cum ii pusese si bebelusului „pe care l-am lasat la doctor”….si sa ma rog. sa ma rog din suflet ca si copilul meu din ceruri sa stie ca il iubesc, ca nu il voi uita si ca atat cat voi trai, ma voi ruga ca Dumnezeu sa aiba grija de el…

  35. Alexandra zice:

    Draga Matuska Eufemia,
    Si eu simt nevoia sa multumesc pentru acest blog care da putina mangaiere celor ca mine, care au pierdut un copil. Durerea mea este sfasietoare, ca a oricariu parinte , desi copilasul meu s-a oprit din evolutie , fiind inca mic (5-6 saptamani) , motiv pentru care multi oameni nu-mi inteleg durerea, incercand, fara folos, sa ma consoleze ca e doar un embrion sau cateva celule. M-am rugat mult sa pot ramane insarcinata si Dumnezeu mi-a ascultat rugaciunea si cu putin inaintea Craciunului am facut doua teste de sarcina, care au iesit pozitive, dar nu imi venea sa cred, fiind la prima sarcina. Urma sa ma duc saptamana urmatoare la ginecolog pentru confirmare, unde, mi-am vazut prima data copilasul la ecograf si m-am bucurat, dupa care am aflat ca nu are activitate cardiaca, pentru ca probabil s-a oprit. Luni se implinesc doua saptamani de cand am aflat asta, timp in care am facut si alte investigatii si toate imi spun acelasi lucru. Nu s-a terminat totul pentru mine, mi-as dori sa nasc natural, dar imi este si frica sa nu fac o infectie sau septicemie daca astept foarte mult. Sunt foarte trista si deznadajduita si stiu ca nu este indicat, dar ma invinovatesc foarte mult, pentru ca la un monent dat, fara sa imi dau seama ca ar putea sa il afecteze, am intrat la o clasa cu multi copii, eu fiind profesor, unde m-am agitat si am tipat si cred ca fost prea mult pentru copilul meu, pentru ca dupa aceea nu m-am mai simtit la fel. Il rog pe bunul Dumnezeu sa ma ierte si sa nu ma paraseasca , desi n-am stiut sa pastrez darul Lui, atat de pretios. Nu stiu daca era baiat sau fetita si nu voi avea cum sa stiu asta, dar am fost la moastele Sfantului Nectarie , care m-a intarit in zilele de asteptare, asa ca i-as spune tot Nectarie, ca pe baietelul tau. De asemena, nu stiu daca voi mai putea sa raman insarcinata, intrucat ar putea fi si niste probleme medicale si trebuie sa fac foarte multe analize medicale si simt ca nu mai am putere pentru toate acestea, dar ma gandesc ca as putea pierde si alti copii din motive medicale nediagnosticate. Intarire si ajutor de la Dumnezeu tuturor parintilor indurerati si multumesc ca mi-ai oferit prilejul de a vorbi aici despre copilasul meu nenascut si de a-i marturisi existenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s