Nectarie

Up-Datare:

1. Ianuarie.2017

Dragi mămici, care ați scris poveștile voastre din luna martie până în luna decembrie anul trecut, vă rog să mă iertați că nu am reușit să le aprob, să le public și să le alătur poveștilor din albumul nostru virtual. Încerc să fac asta cât de repede îmi va permite timpul, deoarece vreau să vă anunț că Dumnezeu s-a milostivit de noi și ne-a dăruit o fetiță: pe Ecaterina. L-am pierdut pe Nectarie la sfârșitul lunii august a anului 2011, iar pe Ecaterina am născut-o la începutul lunii august a anului 2016. A fost o sarcină grea, cu multe probleme în ceea ce mă privește, dar bebelușa a evoluat în ritmul ei, fără să fie afectată de problemele mele. De aceea, vă îndemn să nu vă pierdeți nădejdea în ajutorul și mila lui Dumnezeu față de noi, de toți. Vă îmbrățișez cu mult drag pe toate și sunt alături de voi cu inima.

Ani binecuvântați în Domnul Iisus Hristos, cu sănătate și cu bucurii!

La mulți ani!!!

matușka Eufemia :>

Oameni buni și frumoși,

surori și frați întru Iisus Hristos, Domnul nostru,

dacă ați ajuns pe acest blog înseamnă că ați pierdut un prunc/un copil înainte de vremea la care trebuia să se nască.

Pierderea unui prunc născut înainte de vreme, care nu a fost botezat, care a avut cîteva săptămîni sau mai multe săptămîni în pîntecele mamei lui ESTE tot o pierdere a unui copil. Ba mai mult, durerea este dublată de faptul că părinții nu au reușit să își boteze copilul.

Durerea pierderii unui copil născut mort și înainte de vreme și rana acestei suferințe – care ne va rămîne deschisă în această viață pămîntească și care se va închide doar în momentul în care vom ajunge în Împărăția lui Dumnezeu și în care îl vom întîlni pe copilul nostru – este aceeași cu durerea pe care o simt părinții care își pierd copii botezați, care au cîțiva ani sau 60 de ani. Nu contează aspectele exterioare care însoțesc acest fapt. Oricare ar fi vîrsta copilului, oricare ar fi starea în care el se află (intrauterină sau pămîntească) pierderea lui este la fel de dureroasă pentru părinți. De aceea, textele de pe acest blog, fie că sînt patristice, scrieri vechi creștine, teologice sau personale, au drept scop mîngîierea părinților care au pierdut un copil.

Pruncii pierduți și născuți înainte de vreme nu sînt nici îngerași, nici sfinți. Ei sînt PRUNCI, ființe umane supuse păcatului strămoșesc și morții, dar și iconomiei și proniei lui Dumnezeu. Totuși, cred că aceasta este o mare taină, pe care numai Dumnezeu o știe și o deslușește. Nouă ne rămîne posibilitatea de a ne ruga pentru ei și de a crede că se află sub milostivirea dumnezeiască.

Mai adaug încă o lămurire: cred că visul pe care l-am avut despre starea în care se află Nectarie a fost un gest de milostivire, de dragoste din partea lui Dumnezeu pentru suferința prin care am trecut, a fost o mîngîiere dumnezeiască. Totuși, aceasta este experiența mea personală. Este mărturia mea. Nu înseamnă nicidecum că reprezintă un temei teologic sau o experiență normativă pentru voi.

Iată mai jos povestea fiului meu:

”Dacă asta te mîngîie, poți să faci blogul” mi-a spus părintele duhovnic. Și eu încerc să fac asta spunîndu-vă tuturor – mame, tați, părinți care v-ați pierdut pruncul – că nu sînteți singuri, că Dumnezeu e alături de noi, că am trecut și eu prin această durere – și povestindu-vă despre NECTARIE. De fapt, prin acest blog aș vrea să îi cinstesc amintirea frumoasă și pură pe care mi-a dăruit-o și, în același timp, să reușesc să  realizez un album cu poveștile pruncilor care au fost pierduți și s-au născut înainte de vreme. Asta numai dacă vreți și voi.

Blogul Prunci Pierduți Și Născuți Înainte De Vreme. O Perspectivă Ortodoxă a apărut ca urmare a căutărilor mele de mamă ortodoxă în ceea ce privește pierderea pruncului meu. Am vrut să văd dacă mă pot ruga pentru el, deoarece nu a primit Taina Sfîntului Botez. Așa am aflat că Biserica Ortodoxă Română a hotărît să dea voie preoților să săvîrșească slujba de înmormîntare și pentru pruncii născuți înainte de vreme și morți (A se vedea Hotărîrea Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 mai 1908). Blogul se adresează mamelor ortodoxe care au trecut prin această experiență dureroasă. Această experiență include toate tipurile de pierdere de prunc înainte de vreme: avort spontan, sarcină ectopică/extrauterină sau  naștere a unui prunc mort.

O să vedeți din rîndurile următoare că nu o să folosesc expresiile ”pierdere de sarcină/avort” și nici ”avorton”. Eu am născut un copil, care nu a fost viu și care a trecut în mâinile Domnului, deci am născut, nu am avortat. Nu am pierdut o sarcină, am pierdut un copil, care nu mi-a fost niciodată povară. Pruncul meu nu poate fi numit avorton pentru că e pur și simplu un copil… Tare m-a necăjit folosirea acestor termeni medicali de către cei de la spital 😦

Și aș mai vrea ceva de la blogul ăsta: să se înțeleagă – atît de către cei care ați trecut printr-o experiență ca a mea, cît și de către cei care nu ați trăit așa ceva – că acest tip de suferință trebuie mărturisită. Și mie mi-a trebuit vreme, dar și curaj ca să pot vorbi despre asta. Poate și pentru că trăiesc într-o lume care se ferește să spună că i s-a întîmplat așa ceva, o societate care nu recunoaște că acești copii au atît suflet, cît și trup, au nume, au trăit cîteva săptămîni în pîntecul mamei lor, o lume care mai degrabă vrea să șteargă cu buretele sau să bage sub preș asemenea experiențe. Mi-am dat seama că dacă vreau să mă tămăduiesc și să fiu o mamă adevărată trebuie să vorbesc despre Nectarie.

Astăzi ar fi trebuit să se nască Nectarie. Numai că s-a născut în urmă cu cinci luni, cînd avea 19 saptămîni. Explicația medicală care mi s-a dat a fost că bebelușul s-a oprit din evoluție la 16 saptămîni. Deci, timp de 3 saptămîni, l-am purtat în mine fără de viață, dar în mîinile Vieții. Am crezut că nu mi se întîmplă asta mie. Dar, tocmai mi se întîmpla. Am fost atît de șocată, încît am plîns ca un rîu secat care-și plînge lipsa stropilor de ploaie veniți dinspre Ceruri într-o zi caldă de vară. M-am rugat tot timpul Domnului să mă ajute să iau totul ca din Mîna Lui – așa după cum frumos citisem într-o carte a părintelui mitropolit Antonie de Suroj: ”Și dacă nu vom primi viața astfel, dacă TOT ce ne aduce ea nu vom primi ca din mîna lui Dumnezeu, atunci viața nu ne va fi calea spre veșnicie; vom căuta mereu o altă cale, pe cînd singura cale este Domnul Iisus Hristos”. Și Dumnezeu a fost atît de Bun și de Iubitor față de mine încît nu numai că m-a ajutat să primesc TOTUL ca din Mîna Lui, dar m-a și ținut în Mîna Sa. Și pentru aceasta dau Slavă Domnului Celui în Treime: Tatălui și Fiului și Sfîntului Duh!

Doctorul care m-a ajutat să îl nasc pe Nectarie ne-a înțeles durerea de părinți, ne-a alinat cu cuvintele atît cît a putut și ne-a lăsat să îl luăm pe Nectarie acasă (Nu știu exact ce spune legea în asemenea cazuri, dar de vreme ce părinții sînt considerați reprezentanții legali ai copilului pînă la vîrsta de 18 ani, cînd acesta devine major, eu consider că am drepturi depline și responsabilități  și asupra copilului pe care l-am născut fără de viață). Eram atît de bulversați încît nici nu ne-am gîndit să îi facem înmormîntarea. În seara zilei în care l-am născut, Nectarie a fost înmormîntat de părintele – tatăl lui. Eu a trebuit să mai rămîn la spital, iar frații lui au fost luați de bunici. Nu cred că voi putea să descriu în cuvinte cît de greu i-a fost părintelui să îl îngroape singur, să sape groapa, să îl așeze într-o cutiuță de bijuterii și să așeze pămînt deasupra lui! E foarte dureros pentru umanitatea din noi să nu putem să o ducem pînă la capăt, să nu putem să naștem viață. E un sentiment de eșec uman pe care trebuie să ni-l asumăm și să trăim cu el. Și cred că ar trebui să nu uităm că dacă voia noastră a fost nașterea vieții, Voia Dumnezeiască a fost alta și trebuie să o acceptăm.

Am și fotografii cu Nectarie. Am postat fotografia în care avea 15 săptămîni și era încă viu. Ea se află în colțișorul pe care i l-am dedicat, alături de Sfîntul lui ocrotitor. Să mă iertați că nu postez fotografiile cu trupușorul lui mort. Nu pot. Nu pot nu pentru că nu accept moartea lui, ci pentru că le consider prea intime ca să le pot arăta public.

Am suferit foarte mult și pentru că ne-am gîndit că, de vreme ce nu am reușit să îl botezăm pe Nectarie, nu o să-l putem pomeni în rugăciuni și că starea în care el se află este necunoscută, adică nu e o stare de bine. Din fericire, părintele a sesizat că una dintre rugăciunile rostite la săvîrșirea Rînduielii Dumnezeieștii Proscomidii se referă și la ”prunci fără de vreme, parte bărbătească și femeiască” (Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1974). De aici vine și titlul acestui blog, dar și nădejdea noastră că, prin iconomia Dumnezeiască, acești prunci se pot pomeni în rugăciuni. La sintagma enunțată în Liturghier am mai adăugat pierduți și născuți ca să cuprind cele două etape ale acestei experiențe. De asemenea, în cartea ”Liturgică Specială” a părintelui profesor Ene Braniște, la pagina 485 se specifică următoarele: ”Pruncilor născuți morți sau celor ce mor nebotezați, li se poate face slujba înmormîntării, ca și la pruncii morți botezați”.

Cea mai mare mîngîiere mi-a fost dăruită de Dumnezeu, într-un vis pe care l-am avut după șapte zile de la nașterea lui Nectarie. Mă chinuiam foarte mult pentru că nu știam în ce stare se află bebelușul. Am visat că era în brațele diafane ale lui Dumnezeu, Căruia nu I-am văzut Chipul, ci I-am auzit doar vocea. Îmi spunea: ”Uite unde este Nectarie. Haide, ia-l și tu în brațe!” Iar eu i-am răspuns că dacă îl iau acum în brațe, nu o să-l mai pot lăsa niciodată din ele. Și nu l-am luat. Și Dumnezeu a fost atît de Bun cu noi încît ne-a descoperit, prin intermediul scrierilor Sfîntului Teofan Zăvorîtul, ce însemna visul.

În cartea ”Mîntuirea în viața de familie” Sfîntul îi povățuia pe părinții care și-au pierdut copii așa:

”Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră!

De întristat, nu aveți cum să nu vă întristați. Este un lucru atît de firesc, încît și Domnul, Care pretutindenea este, văzînd suferința voastră, nu va fi jignit de faptul că întîmpinați cu durere în inimă ceea ce El – bineînțeles, din dragoste față de voi – a binevoit să vă trimită. Așadar, întristați-vă, dar cu măsură, precum Iov. Lui Iov i s-au luat zece copii deodată…Bineînțeles, și el s-a întristat, dar n-a lăsat întristarea sa să se reverse peste măsură, ci a biruit-o prin seninătatea cea născută din încredințarea în voia lui Dumnezeu. Dacă nu veți avea destulă credință, strigați către Dumnezeu, Care este aproape și ajută grabnic, iar El vă va plini lipsa.

Dumneavoastră înșivă ați arătat izvorul de unde trebuie să luați mîngîiere: credința în faptul că odraslele voastre se află lîngă Dumnezeu în mai bună stare decît erau în brațele Dumneavoastră părintești. Ei nu sînt lipsiți nici de împărtășirea cu Dumneavoastră, ci vă sînt aproape. Eu cred că sînt foarte mirați văzînd că plîngeți și se întreabă unul pe altul: ”De ce plîng tăticul și mămica? Nouă ne e atît de bine. Nu vrem înapoi, ci vrem ca ei să se mute la noi mai repede”.

Vă sporiți jalea pentru cei răposați și prin închipuirea înșelătoare a stării lor de după moarte. Vă închipuiți cum zac în mormînt, cum sînt în pămîntul umed și întunecat. De fapt, îndată ce sufletul a ieșit din trup, merge pe altă cale. Trebuie să vă închipuiți sufletele lor ”în loc luminat, în loc de răcoare”. Iar Dumneavoastră vă chinuiți aproape degeaba. Binevoiți a vă liniști puțin cîte puțin, pînă ce vă veți liniști cu totul. Nu uitați nici să înălțați mulțumită către Dumnezeu, căci pentru toate se cuvine să mulțumim lui Dumnezeu. Vă doresc deplină reușită în aceasta. Dumnezeu a toată mîngîierea să vă mîngîie cu mîngîierea Sa părintească.

Ce învățăm de aici? Trebuie să arătăm atît lui Dumnezeu, cît și oamenilor, că nu în deșert ni s-au tot repetat adevărurile dumnezeiești.

Domnul să vă binecuvînteze și să vă mîngîie.”

[Post Edit] Astăzi, mai spre seară, am primit și crucea pentru Nectarie. Ne-am bucurat. Abia mîine o să avem timp să o punem la mormînt. Slavă Sfintei Treimi pentru toate!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Publicitate